MENIU

Kovesi: Ar trebui o lege care să interzică celor condamnaţi definitiv să rămână în funcţie

Legea ar trebui modificată în aşa fel încât persoanele care sunt condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu mai poată exercita în continuare funcţia de care s-au folosit sau în care au comis faptele de corupţie, a declarat, la PROTV, procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi.

"Ar trebui o modificare legislativă prin care persoane care sunt condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu mai poată exercita în continuare funcţia de care s-au folosit sau în care au comis faptele de corupţie", a afirmat procurorul şef al DNA, făcând referire la "prea mulţi" parlamentari sau primari care au fost condamnaţi definitiv la închisoare, cu suspendare, dar care sunt încă în funcţie.

Aflată la al doilea mandat în fruntea DNA şefa procurorilor reclamă presiunile asupra instituţiei pe care o coordonează.

"În primii 3 ani, am văzut de foarte multe ori presiuni directe sau indirecte, presiuni exercitate prin declaraţii publice date de persoane care deţin funcţii importante, am văzut presiuni prin încercarea de a modifica legea, chiar şi respingerea cererilor de arestare în Parlament o putem considera o forma de presiune", a declarat procurorul şef al DNA, la emisiunea "După 20 de ani" de la PROTV, potrivit Mediafax.

Legat de numărul de procurori pe care îl are DNA, Kovesi a afirmat că sunt prea puţini pentru numărul mare de corupţi din Romania. "Sunt in jur de 8.000 de dosare în lucru în acest moment. Una dintre cele mai mari provocări vizează volumul foarte mare de dosare cu care se confruntă DNA. Şi anul trecut am avut 10 mii de dosare în lucru în condiţiile în care doar 90 de procurori instrumentează aceste dosare".