Kosovo declară starea de urgenţă energetică
Sistări ale furnizării energiei timp de mai multe ore au început de săptămâna trecută, dar unele zone au reclamat întreruperea curentului chiar şi 24 de ore.
Criza energetică obligă Kosovo să importe mai mult de jumătate din necesarul său de energie, situaţie care conform experţilor s-ar putea prelungi până în aprilie.
''În această situaţie nicio soluţie nu este bună: fie tăieri (de curent), fie creşteri ale preţului'', a admis premierul Albin Kurti.
Pe lângă creşterea preţurilor pe piaţa mondială, criza energetică prin care trece această provincie care şi-a autoproclamat independenţa faţă de Serbia în 2008 este provocată şi de starea în care se află termocentralele sale învechite, majoritatea pe cărbuni, precum şi de creşterea consumului ca urmare a răcirii vremii, majoritatea kosovarilor având sisteme de încălzire cu energie electrică.