KMG International are un nou director de comunicare
Anca Alexandrescu s-a alăturat de Grupului KMG International, în funcția de Director Comunicare și Relații Publice pentru toate activitățile și operațiunile desfășurate de Grup în cele 11 țări.
Având o experiență de peste 20 de ani în relatii publice, Anca Alexandrescu a debutat în 1993 ca redactor în cadrul publicației Evenimentul Zilei, unde a deținut ulterior și funcția de redactor șef. Printre publicațiile la care aceasta a mai activat se numără Ziua, Ultimul cuvânt sau The Day USA.
“Sunt convins ca experienţa şi expertiza Ancăi vor contribui la stabilirea unui dialog constructiv și eficient între reprezentanții companiei și toate părțile interesate de activitățile și operațiunile Grupului. În ultimii ani, prioritatea noastră a fost să ne dezvoltăm operațiunile locale, să comunicăm rezultatele extraordinare obținute și să fim deschiși la orice invitație la dialog. Având in vedere perioada actuală, suntem cu atât mai mult încrezători ca un proces transparent de comunicare va aduce numai beneficii parților interesate”, a afirmat Mihaela Ungar, Chief Officer of the CEO Block.
Începând cu 2004, Anca Alexandrescu a deținut diferite roluri în administrația publică, în special în sfera comunicării.
Anca Alexandrescu este licențiată atât în jurnalistică, cu specializare în presa scrisă, cât și în drept. De asemenea, a absolvit programele de Master în Comunicare și Relatii Publice, dar și Comunicare Politica și Marketing Electoral în cadrul S.N.S.P.A. București.