MENIU

Klaus Iohannis vrea să fie prim-ministru după 2024 - "Poate părea o teorie ciudată. Eu cred ca nu vrea să se pensioneze"

Klaus Iohannis

Ludovic Orban aruncă în spațiul public o teorie despre viitorul lui Klaus Iohannis. Orban susține că președintele împinge PNL spre o alianță cu PSD tocmai pentru a putea el ajunge prim-ministru după 2024.

Ludovic Orban a vorbit la Realitatea PLUS în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel despre posibilitatea ca Klaus Iohannis să ajungă prim-ministru din 2024:

"Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că asta își dorește Iohannis, să determine conducerea actuală a PNL să facă o înțelegere cu PSD.

Eu nu îl recunosc pe Iohannis, mie mi se pare că Iohannis a fost înlocuit de o sosie sau parcă cineva îi determina prin telepatie comportamentul. Eu cred că nu vrea să se pensioneze după 2024, cred că vrea să fie prim ministru. Poate părea o teorie ciudată, trebuie să se îndeplinească câteva condiții: să controleze PNL să aibă garanția că-l va propune, să aibă un partid partener care să dea președintele și care să-l propună pe el, și partidul partener să aibă capacitatea să creeze majoritatea.

Nu e o situație nouă, Băsescu a încercat să-i pună ștampila premierul de la Grivco lui Iohannis. În turul 2 al alegerilor prezidențiale, Crin Antonescu a negociat sprijinul pentru Mircea Geoană, candidatul PSD, contra promisiunii că vor face guvern PNL-PSD cu domnul Iohannis pe poziția de prim-ministru. Acest scenariu a existat în 2009. Dacă Geoană ar fi fost președinte, Klaus Iohannis ar fi fost numit prim-ministru.

Domnul Antonescu e cel care a impus în PNL constituirea USL-ului. A impus PNL să facă o înțelegere cu PC, partidul domnului Voiculescu, chiar înainte de USL", a declarat Ludovic Orban la Realitatea PLUS.

Mai multe articole despre:
ludovic orban klaus iohannis prim-ministru