MENIU

Klaus Iohannis, vizită la nivel înalt. Ce a discutat Președintele cu ministrul spaniol de Externe

Ministrul de Externe al Spaniei, primit la Cotroceni. Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri, la Cotroceni, cu ministrul spaniol al Afacerilor Externe, Uniunii Europene şi Cooperării, Arancha Gonzalez Laya. Cei doi oficiali au evocat nivelul excelent al relaţiei bilaterale, marcat, în 2021, de aniversarea a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Regatul Spaniei.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Șeful statului a exprimat dorința consolidării și diversificării pe mai departe a acestei colaborări, în baza Parteneriatului Strategic care fundamentează relația bilaterală. Președintele României a arătat că organizarea în acest an a primei reuniuni guvernamentale comune va constitui o oportunitate pentru identificarea de noi domenii de cooperare consolidată.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, cu precădere, necesitatea intensificării cooperării în sfera economică, în special prin creșterea prezenței investiționale spaniole în România, într-o măsură care să reflecte nivelul ridicat al dialogului politic și legăturile puternice dintre cele două țări.

De asemenea, Președintele României a reiterat importanța numeroasei comunități de români stabiliți în Regatul Spaniei, care a contribuit în mod substanțial la consolidarea legăturilor dintre cele două țări, salutând, totodată, modul în care autoritățile spaniole au facilitat integrarea diasporei române. La rândul său, doamna ministru Arancha González Laya a evidențiat contribuția importantă a comunității de români la dezvoltarea economiei și societății spaniole.

Cu prilejul întâlnirii, au fost abordate și o serie de subiecte privind agenda europeană și cea internațională, fiind reconfirmate viziunile comune strategice ale României și Regatului Spaniei asupra unor teme majore de interes comun.
În plan european, cei doi interlocutori au subliniat că implementarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 și a Planului European de Redresare este esențială pentru reînscrierea pe o traiectorie de creștere economică solidă și operaționalizarea dublei tranziții, digitală și climatică. În context, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că acest pachet financiar reprezintă doar o parte a efortului pe care statele membre trebuie să îl facă pentru a construi o Uniune Europeană adaptată secolului XXI, o Uniune rezilientă, verde, digitalizată și care să conteze tot mai mult ca actor pe plan global.

Din perspectiva a două state aflate la două extremități ale continentului, Președintele României și ministrul spaniol al Afacerilor Externe au subliniat faptul că securitatea și prosperitatea Uniunii Europene sunt legate în mod indisolubil de cea a statelor din vecinătate, atât cea estică, cât și cea sudică.
În planul securității, Președintele Klaus Iohannis a salutat contribuția Regatului Spaniei la întărirea prezenței NATO pe Flancul Estic al Alianței.

De asemenea, Președintele României a subliniat că țara noastră va continua să acționeze ca un susținător puternic al parteneriatului dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, care este de o importanță vitală pentru securitatea și prosperitatea continentului european, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.