Klaus Iohannis, vizită în Parcul Național "Piatra Craiului"
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, sprijinirea politicilor publice care asigură protecţia mediului, conservarea biodiversităţii şi promovarea activităţilor educative în natură au reprezentat permanent priorităţi ale preşedintelui.
''Prin participarea la evenimentul de miercuri, preşedintele Klaus Iohannis evidenţiază importanţa conservării patrimoniului natural şi rolul parcurilor naţionale pentru activităţile educative şi de conştientizare, precum şi pentru recreere, cu condiţia adoptării unui comportament responsabil cu natura'', arată sursa citată.
În cadrul vizitei, preşedintele României va avea discuţii cu autorităţile centrale relevante privind protecţia mediului, conservarea biodiversităţii şi promovarea educaţiei pentru mediu.
De asemenea, Klaus Iohannis se va întâlni şi cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din diverse regiuni ale ţării, reuniţi la Parcul Naţional "Piatra Craiului".
Pe agenda discuţiilor vor fi teme care necesită o abordare şi un efort coordonat la nivel naţional, precum creşterea accesului publicului larg la parcurile naţionale şi naturale, desfăşurarea programelor educative în parcuri, precum implementarea Programului Naţional ''Rangerii Juniori", precizează sursa citată.
Alte puncte de interes includ stabilirea unui cadru naţional pentru protejarea biodiversităţii, pentru conservarea integrităţii ecosistemelor şi peisajelor, precum şi pentru administrarea optimă a parcurilor naţionale şi naturale.