MENIU

Klaus Iohannis: Suprataxarea nu este nici necesară, nici utilă, nici corectă. Guvernul se mișcă foarte bine

Klaus Iohannis este mulțumit de Guvernul de coaliție și declară că nu este de acord cu introducerea suprataxării marilor companii. Președintele a comentat, de la Bruxelles, și tensiunile din interiorul coalilției de la guvernare, dintre PSD și PNL.

Întrebat de jurnaliști despre posibila introducere a impozitului pe cifra de afaceri a companiilor, președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu este de acord uc această taxă. 

„Mie personal acest impozit, suprataxarea, nu mi se pare nici necesar, nici util, nici corect, dar evident ca se va discuta in coalitie. Nu are rost sa umflam o tema care a fost subiect in coalitie”, a declarat Klaus Iohannis de la Bruxelles.

„Deocamdată este bine să facem diferența intre măsurile care chiar se adopta. Si vedem in aceste zile acte normative ale Guvernului cu ce se intampla cu bugetul. Discutiile sunt politice. Trebuie sa vedem situatia asa cum este. Avem o coaliție formată între liberali și social-democrați și este normal să se discute. Fiecare incearca sa si promoveze politicile. Dar asta nu înseamnă că Guvernul va adopta toate măsurile, așa, alandala. Deocamdata s-a spus ca nu se vor introduce noi taxe”, a mai afirmat Iohannis.

Președintele a mai spus că este mulțumit de Guvern și că discuțiile dintre PSD și PNL sunt firești.

„În discuțiile cu liderii coaliției le-am spus că trebuie să respectăm cadrul macro la care ne-am angajat. Deocamdata trebuie sa facem reformele propuse in PNRR. Noi, România, ne-am asumat un plan, ne-am asumat niște reforme prin PNRR. Ne-am angajat sa le facem și le vom face. 

Discutiile vor continua, nu e un lucru rau.

Mai ciudat mi s-ar părea  ca PSD si PNL sa nu discute despre aceste lucruri.

Până în momentul de față, mie mi se pare că Guvernul se misca, până acum, foarte bine”, a concluzionat Klaus Iohannis, de la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European.

 

Mai multe articole despre:
klaus iohannis taxe guvern psd pnl pnrr suprataxare