Klaus Iohannis despre Codul Fiscal: Sunt pentru cota unică și împotriva taxei de solidaritate
Președintele Klaus Iohannis susține cota unică de impozitare și nu este de acord cu impunerea unei taxe de solidaritate, ca pârghii fiscale pentru asigurarea resurselor bugetare. În prima sa conferință de presă în ultimul an, șeful statului a precizat că a criticat întotdeauna modificările fiscale frecvente, dar situația actuală este una fără precedent. Întrebat de Realitatea Plus despre modificările propuse în proiectul de Cod Fiscal, șeful statului a precizat că unele măsuri trebuiau luate, dar că altele ar mai trebui analizate.
"Am discutat aceste proiecte și cu premierul, și cu miniștrii. Aceste chestiuni vor fi puse în discuție publică. Este un lucru cunoscut că există o serie de impozite și taxe introduse în ultimii ani poate fără a fi foarte bine fundamentate. E nevoie de o modernizare, la asta se lucreză.
Eu i-am rugat să le analizeze să nu apară o povară pentru oamenii de rând, o inhibiție pentru mediul de afaceri. Trebuie să fie clar, nu se discută despre niciun impozit și nicio taxă care-i vizează pentru oamenii de rând, ci reglementări care poate nu au fost bine gândite.
IOHANNIS: DĂ BINE LA TV SĂ VORBIM DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE
"Sunt pentru cota unică și împotriva taxei de solidaritate. Aceasta din urmă nu mi se pare corectă ca principiu. Este o chestiune de aplicabilitate și oportunitate. Acum nu văd altă soluție pentru România. Când finalizăm digitalizarea, peste câțiva ani, vom vedea.
Dă bine la televizor ca politicienii să discute despre impozite și taxe. Schimbările frecvente la Codul fiscal le-am criticat în nenumărate rânduri," a declarat șeful statului