Klaus Iohannis: Speța diplomatului rus expulzat nu are legătură cu tensiunile din zona Mării Negre. Ce spune despre relația cu Moscova
Președintele Klaus Iohannis a subliniat, marți, că situația de la Marea Neagră rămâne tensionată și a precizat că expulzarea diplomatului rus din România nu are legătură cu acest lucru.
Șeful statului a susținut o conferință de presă după ședința CSAT.
”Faptul că s-a încheiat exercițiul miliar al Federației Ruse și trupele s-au retras duce la o oarecare detensionare. În același timp, am aflat că foarte mult material adus acolo rămâne prepoziționat. Este nevoie în continuare de foarte multă implicare, de foarte multe eforturi diplomatice și vom face în continuare demersuri la NATO și la UE pentru a crește reziliența pe flancul estic.
Este imposibil de spus ce va face Federația Rusă în continuare. Știm că se pregătește un mare exercițiu militar în toamna acestui an și sper ca prim măsurile care se vor lua să se detensioneze situația în zona Mării Negre.
Speța diplomatului nu are nicio legătură cu tensiunile din zona Mării Negre”, a spus Iohannis.
Decizie de ultimă oră a CSAT: Autoritățile române rămân vigilente și continuă să monitorizeze această mobilizare nejustificată din jurul Ucrainei
Luni, autorităţile române l-au declarat persona non grata pe teritoriul României pe adjunctul ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru spionaj. Acesta ar fi încercat să racoleze oficiali guvernamentali de la care să afle informații despre securitatea țării noastre și a NATO.
”România are o independență energetică destul de avansată în comparație cu majoritatea statelor europene. Pe noi ne interesează să avem o garanție a energiei și ea să fie disponibilă pentru populație, pentru economie, indiferent ce se întâmplă. În acest sens merge întrega politică energetică a României, care va încuraja dezvoltarea unor noi sectoare care merg spre energii regenerabile, a unui sector serios care va folosi hidrogenul ca sursa de energie și, în paralel, vom merge spre valorificarea gazului care a fost găsit în Marea Neagră”, a mai spus Iohannis.