MENIU

Klaus Iohannis, ședință de urgență cu prim-ministrul României și ministrul Finanțelor - Decizii de ultim moment legate de bugetul de stat

Președintele României - Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, va avea vineri, 22 ianuarie a.c., ora 13:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru cu prim-ministrul României, Florin Cîțu, și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Este a doua ședință convocată de președinte cu premierul și ministrul Finanțelor în această săptămână, înainte de alcătuirea bugetului de stat.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut și ieri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru la care au participat prim-ministrul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, şi ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Tema principală de discuție a fost reprezentată de bugetul de stat pe care Guvernul îl pregătește în aceste zile.

Premierul Florin Cîţu a spus că prioritatea bugetului de stat, care urmează să fie prezentat Parlamentului la finalul lunii, o reprezintă investiţiile. „Bugetul nu se schimbă foarte mult faţă de anul trecut. Priorităţile rămân aceleaşi - investiţiile. În continuare avem cheltuieli pentru sănătate, pe care trebuie să le facem în acest context de pandemie“, a spus premierul Florin Cîţu în urmă cu două zile.

Mai multe articole despre:
klaus iohannis