MENIU

Iohannis salută decizia recunoaşterii limbii române în Ucraina. Pas important pentru construirea unui parteneriat strategic între cele două state

Iohannis salută decizia recunoaşterii limbii române în Ucraina. Pas important pentru construirea unui parteneriat strategic între cele două state

Președintele Klaus Iohannis a salutat miercuri seară, 18 octombrie, decizia guvernului Ucrainei de a recunoaşte limba română ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina, în loc de limba „moldovenească”.

„Salut pasul făcut astăzi de Guvernul Ucrainei în implementarea înţelegerii în problema aşa-zisului limbaj artificial «moldovenesc» la care am ajuns cu preşedintele Zelenski săptămâna trecută la Bucureşti”, a transmis președintele Iohannis, pe X (fostă Twitter).

Potrivit președintelui, acesta este un „pas important pentru construirea unui parteneriat strategic puternic între România şi Ucraina la nivel de stat şi de societate”.

 

I welcome the step taken today by 🇺🇦Govt. in implementing the understanding on the issue of so-called “Moldovan” artificial language I reached with President @ZelenskyyUa last week in Bucharest.Important step for building a strong strategic partnership btw 🇷🇴&🇺🇦 states&societies.

— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) October 18, 2023

 

Marcel Ciolacu: „Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este de astăzi limba română, nu moldovenească”

Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este începând de astăzi limba română, nu limba moldovenească, a declarat, miercuri, la Kiev, premierul Marcel Ciolacu.

Autorităţile de la Kiev au decis, miercuri, recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.

Măsura a fost adoptată în contextul obligaţiei îndeplinirii de către Ucraina a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, unul dintre criterii referindu-se şi la drepturile minorităţilor naţionale.

"Vorbim de aderarea rapidă a Ucrainei şi a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Pentru această aderare există şi nişte principii şi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor. Aceste principii sunt la nivel european. Şi România a respectat toate principiile necesare de aderare la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte drepturile minorităţilor, sunt convins că România poate pune la dispoziţie întreaga legislaţie Ucrainei, fiind o bună practică această abordare în România. Relaţia inter-instituţională între mine şi domnul prim-ministru nu mai este la nivelul de a ne face promisiuni. Noi decidem împreună ce este mai bine pentru popoarele pe care le reprezentăm. A existat o şedinţă de guvern în cadrul şedinţei comune între România şi Ucraina şi decizia Guvernului a fost că pe teritoriul Ucrainei limba oficială este limba română", a afirmat Marcel Ciolacu.

"La fel de important cred că este să ne asigurăm că preoţii români ortodocşi vor oficia în continuare serviciile religioase în limba română. Libertatea religioasă este un drept fundamental, iar păstrarea identităţii religioase şi a limbii de slujire sunt principii fundamentale pentru orice societate", a adăugat premierul.

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, miercuri, la Kiev, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul unei scurte vizite pe care oficialul român a efectuat-o în Ucraina.

Mai multe articole despre:
iohannis limba romana ucraina