MENIU

Klaus Iohannis: „România oferă o rută principală de export pentru cerealele ucrainene”

Klaus Iohannis: „România oferă o rută principală de export pentru cerealele ucrainene”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România oferă o rută principală de export pentru cerealele ucrainene, astfel că de când a început războiul au trecut pe la noi aproape 25 de milioane de tone.

„România oferă o rută principală de export pentru cerealele ucrainene, de când a început războiul au trecut pe la noi aproape 25 de milioane de tone, au fost exportate prin România, din Ucraina. Este de departe cea mai importantă rută de export”, a spus preşedintele.

„Am reuşit să schimbăm lucrurile foarte rapid, să oferim condiţii foarte bune, chiar şi fără taxe, pentru Ucraina. Evident, atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre reprezintă o problemă foarte mare pentru că este vorba de un act ilegal de război, a ataca ţinte civile şi infrastructură civilă, dar, într-un fel, va încetini exporturile ucrainene. Vom spori utilizarea celorlalte rute, vor continua transporturile maritime, ucrainene, prin apele teritoriale române”, a spus Klaus Iohannis.

„Vom continua să sporim exporturile pe calea ferată şi şosele şi prin acestea vom împiedica o foamete globală pentru că, aşa cum se ştie, Ucraina este unul dintre cei mai importanţi producători de cereale din lume”, a mai precizat președintele României.

Mai multe articole despre:
iohannis romania cereale ucraina