MENIU

Klaus Iohannis participă la un important eveniment internațional: "Conferă țării noastre o vizibilitate sporită"

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la invitaţia prim-ministrului Regatului Suediei, Stefan Lofven, la Forumul internaţional dedicat comemorării Holocaustului şi combaterii antisemitismului, organizat la Malmo.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, participarea preşedintelui Klaus Iohannis la Forumul internaţional de la Malmo se înscrie în seria demersurilor întreprinse de statul român în ceea ce priveşte consolidarea educaţiei despre Holocaust, prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei, precum şi pentru promovarea valorilor europene, a toleranţei şi a respectului faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale.

Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia, cu prilejul participării la Forumul de la Malmo, eforturile constante ale României în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi combaterea negării şi distorsionării Holocaustului, ţara noastră devenind un model regional de bune practici în acest sens.

"Participarea României la Forum, la cel mai înalt nivel, conferă ţării noastre o vizibilitate sporită şi va contribui la consolidarea profilului României de promotor activ la nivel internaţional al politicilor în acest domeniu", arată Administraţia Prezidenţială.

Conform sursei citate, şeful statului va transmite angajamentul ferm asumat de ţara noastră prin Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021 - 2023, care a fost adoptată în luna mai, precum şi în baza Planului de acţiune asociat.

Forumul de la Malmo marchează împlinirea a 21 de ani de la adoptarea Declaraţiei Forumului Internaţional de la Stockholm privind Holocaustul, document fondator al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. IHRA este o organizaţie interguvernamentală care, în timp, a devenit punct de referinţă internaţională în materie de educaţie şi cercetare privind Holocaustul şi comemorarea Holocaustului şi a cărei preşedinţie a fost exercitată de România în perioada 2016 - 2017. Forumul de la Malmo urmăreşte transmiterea unui semnal puternic la nivel internaţional privind calificarea antisemitismului şi negării Holocaustului, aflate în creştere în prezent, ca evoluţii reprobabile şi inacceptabile, care trebuie contracarate cu toate instrumentele disponibile. 

Mai multe articole despre:
romania klaus iohannis holocaust