Klaus Iohannis participă la parada de la Arcul de Triumf și apoi pleacă în Dubai - Programul președintelui
La fel ca în fiecare an, cei mai importanți lideri ai țării, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, sunt așteptați să participe la parada de 1 Decembrie. Iar de la ora 14, va începe recepția specială de la Palatul Cotroceni, unde membrii opoziției nu au fost invitați.
Recepția oficială organizată la Cotroceni de Ziua Națională a României va începe la ora 14.00, mai devreme cu câteva ore față de alți ani. Klaus Iohannis, care în 23 noiembrie s-a întors din turneul de zece zile în Africa, unde a fost cu Carmen Iohannis, va pleca apoi în Dubani, pentru patru zile.
Conform agendei oficiale publicate de Administrația prezidențială, vineri, de la ora 11.00, Klaus Iohannis va paricipa la parada organizată la Arcul de Triumf, de Ziuan Națională a României.
De la ora 14.00, este programată recepția oficială oferită la Cotroceni de președinte, care va susține și un discurs. În toți anii trecuți, recepția de la Cotroceni a fost organizată cu cel puțin două ore mai târziu.
După recepție, Klaus Iohannis ar urma să plece în Dubai, a scris Digi 24. Administrația prezidențială a anunțat că Iohannis se va afla în Dubai în perioada 2-4 decembrie, pentru a pareticipa la cea de-a 28-a Conferință a Statelor parte la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28). Cotroceniul nu a publicat însă și agenda președintelui.