MENIU

Klaus Iohannis: Parteneriatul Strategic cu SUA e despre oameni. Un obiectiv comun asumat - includerea României în Visa Waiver

Klaus Iohannis, Joe Biden, summit NATO, Madrid, 29-30 iunie 2022

Președintele României, Klaus Iohannis, salută aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, într-un mesaj transmis luni, 11 iulie.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj prin care salută aniversarea astăzi, 11 iulie 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, potrivit Administrației Prezidențiale.

„Parteneriatul Strategic cu SUA a avut un rol determinant în transformarea democratică a țării noastre și a condus la extinderea cooperării bilaterale și în plan internațional, la consolidarea relației transatlantice și la întărirea legăturilor dintre popoarele noastre.

La un sfert de secol de la lansare, România și SUA sunt angajate în extinderea și aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic, de la cooperarea excelentă dintre țările noastre în domeniul securității și apărării, până la cea în domeniul economic, al securității energetice, educației, cercetării și relațiilor interumane.

Soliditatea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii a fost demonstrată constant în decursul ultimelor ani, și cel mai recent prin anunțul făcut de Președintele Joseph R. Biden în contextul Summitului NATO de la Madrid, referitor la suplimentarea prezenței trupelor americane în România. Această soliditate este, de asemenea, completată de o cooperare tot mai dinamică în multiple domenii, un exemplu fiind sectorul energetic, inclusiv cel nuclear civil, prin proiectul fanion care vizează dezvoltarea în România a unei centrale bazate pe tehnologia Reactoarelor Modulare Mici (SMR).

În ultimii 25 de ani, România a demonstrat voința și capacitatea de a contribui semnificativ la obiectivele comune de pe agenda bilaterală româno-americană, devenind cel mai constant și de încredere aliat al Statelor Unite în regiune. Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, situația de securitate din regiunea noastră și consecințele grave ale acestui război la nivel global și în sectoare cheie ne determină să acționăm împreună, mai uniți ca niciodată, pentru a găsi soluții, în plan bilateral sau euroatlantic, pentru a consolida și proteja valorile, securitatea și reziliența societăților noastre.

Parteneriatul Strategic este despre oameni, despre legăturile interumane care ne aduc mai aproape. Un obiectiv comun asumat de țările noastre ca parte a acestei dimensiuni de cooperare este includerea României în Programul Visa Waiver, iar ambele părți depun eforturi pentru îndeplinirea sa.

Vreau să salut cu această ocazie comunitatea de români care trăiește, muncește sau studiază în Statele Unite și, de asemenea, pe partenerii noștri americani care trăiesc în România. Un mesaj special de mulțumire transmit militarilor americani prezenți în țara noastră.

Am convingerea că Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite este și va continua să rămână unul dintre fundamentele politicii externe și de securitate ale României”, a transmis Klaus Iohannis, luni, în mesajul cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic.