Klaus Iohannis, mesaj pentru militarii români răniți în Afganistan
Președintele Klaus Iohannis le-a transmis celor doi militari români răniți miercuri în Afganistan ”să treacă cu bine peste aceste momente dificile” și a asigurat familiile acestora că primesc cele mai bune îngrijiri medicale.
”Gândurile mele se îndreaptă astăzi către militarii români răniți în timpul misiunii pe care o desfășoară în Teatrul de Operații din Afganistan. Viața niciunuia dintre militari nu este în pericol.
Sunt permanent informat despre evoluția stării de sănătate a celor doi militari răniți, cărora le urez însănătoșire grabnică și le doresc să treacă cu bine peste aceste momente dificile.
Totodată, asigur familiile militarilor noștri că cei dragi primesc cele mai bune îngrijiri medicale”, a transmis Șeful statului.
Miercuri seară, în jurul orei 19:32, ora României, doi militari români au fost răniți într-o misiune de patrulare, în Kandahar. Un dispozitiv exploziv s-a declanşat la trecerea ultimului autovehicul din coloană. Potrivit MApN, militarii răniți fac parte din Batalionul 191 Protecţia Forţei "Golden Lions".