Klaus Iohannis, mesaj după tragedia din Club Colectiv: "Sunt cutremurat și profund îndurerat"
Preşedintele Klaus Iohannis a publicat pe contul său de Facebook un mesaj adresat familiilor persoanelor decedate sau rănite în urma exploziei din clubul Colectiv, din centrul Capitalei.
Preşedintele Klaus Iohannis a publicat pe Facebook un mesaj, la scurt timp după explozia petrecută în Clubul Colectiv din centrul Capitalei.
"Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile celor afectați de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicați în operațiunile de salvare și îi rog să aibă încredere că instituțiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toți să fim alături de familiile îndurerate și să dăm dovadă de solidaritate și de compasiune", a scris şeful statului.
O explozie a avut loc, vineri noapte, în clubul Colectiv situat în complexul Fabrica Pionierul, sectorul 4 din Capitală. Aproximativ 400 de oameni se aflau în local, în momentul exploziei. Acolo avea loc un concert de lansare a celui mai recent album al formaţiei Goodbye to Gravity, "Mantras of War".