Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei: Reiterez sprijinul ferm al României. Agresiunea rusă trebuie să înceteze
Președintele Klaus Iohannis a exprimat din nou sprijinul României pentru Ucraina, într-un mesaj transmis de Ziua Independenței acestei țări.
„De Ziua Independenței Ucrainei, reiterez sprijinul puternic și solidaritatea României cu Ucraina și cu bravul popor ucrainean care își apără cu curaj țara”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.
„Această agresiune rusă nejustificată, neprovocată și ilegală trebuie să înceteze! România e alături de Ucraina”, a adăugat el.
Ucraina sărbătorește azi 31 de ani de la declararea independenței față de Uniunea Sovietică. Tot astăzi se împlinesc 6 luni de când președintele rus Vladimir Putin a declanșat invazia în Ucraina.