Klaus Iohannis: „Măsurile fiscale recent adoptate nu au fost tocmai bine primite de către mediul de afaceri”
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia celei de-a 31-a ediţii a Topului Naţional al Firmelor Private din România.
„Felicit Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii şi pe toţi întreprinzătorii din România, ale căror rezultate ne bucură anual cu ocazia acestui eveniment. Munca şi performanţele dumneavoastră sunt extrem de importante pentru dezvoltarea noastră economică. Pe fondul incertitudinilor din ultimii ani, eforturile dumneavoastră sunt cu atât mai relevante şi merită apreciate şi sprijinite. Aţi contribuit semnificativ la redresarea post-pandemie, prin implicarea dumneavoastră susţinută. În prezent, actualitatea geopolitică este marcată de un nou conflict armat în Orientul Mijlociu, suprapus peste cel în derulare din vecinătatea noastră. Se intensifică astfel riscurile şi la adresa economiei, deja fragilizată de crize multiple. Acest context induce probabilităţi sporite ca dinamica economică globală să încetinească şi mai mult, iar simptomele recesioniste să accentueze problemele bugetare şi sociale, cu riscuri sporite în planul sustenabilităţii”, a afirmat şeful statului, în mesajul prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial - departamentul politici economice şi sociale, miercuri, la evenimentul organizat la Ateneul Român de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
„În plan financiar, după stagnarea inflaţiei din luna august, trendul dezinflaţionist continuă prin coborârea inflaţiei sub 9% începând din luna septembrie. În această privinţă, sunt conştient de preocupările mediului antreprenorial, mai ales că numeroşi întreprinzători mici şi mijlocii sunt îngrijoraţi de povara inflaţiei. Ştiu, de asemenea, că măsurile fiscale recent adoptate nu au fost tocmai bine primite de către mediul de afaceri. Am însă încredere că Guvernul va lua în considerare reglajele necesare, acolo unde acestea se impun, şi va adopta măsuri care să menţină România competitivă în plan fiscal, pentru a atrage în continuare investiţii productive, în beneficiul economiei noastre. Consolidarea finanţelor publice, conformarea fiscală şi colectarea sporită a veniturilor la bugetul de stat, performanţa aparatului administrativ şi eficienţa serviciilor publice reprezintă condiţii esenţiale ale unui stat modern, de tip european, aşa cum ne dorim să fie statul român”, a mai spus președintele.
„În acest sens, mesajul către dumneavoastră este de a continua să construim împreună cu responsabilitate. Avem nevoie de stabilitate financiară şi de consolidare bugetară, nu doar prin prisma angajamentelor României în faţa forurilor europene, ci ca politici sănătoase şi sustenabile, impuse de neajunsurile şi dezechilibrele bugetare acumulate din trecut. Trebuie să fim cu toţii realişti că multiplele crize au accentuat vulnerabilităţile structurale ale bugetului şi ale economiei noastre. În aceste vremuri se văd mai clar limitele unui model de politică economică axat mai degrabă pe consum, şi nu pe investiţii, orientat mai mult pe termen scurt decât pe termen lung”, a mai explicat preşedintele Iohannis.
„Multe dintre măsuri, îndelung amânate, au devenit astăzi imperios necesare, nu doar ca angajamente asumate, ci şi ca oportunităţi de modernizare a administraţiei şi a economiei noastre. Reformele şi investiţiile prevăzute în PNRR vor duce la o administraţie mai eficientă, mai aproape de contribuabil, şi la progrese importante în domenii precum infrastructura de transport, sistemul energetic, educaţie, sănătate şi bună guvernare. De aceea, absorbţia fondurilor europene este un obiectiv naţional esenţial, deoarece fondurile europene au un rol cheie în susţinerea creşterii economice a României. Avem deja experienţa a două perioade de programare şi suficient potenţial încă nevalorificat în sectoare competitive precum agri-business, IT&C, industria petrochimică sau turism”, a completat preşedintele Klaus Iohannis.