MENIU

Klaus Iohannis marchează centenarul Alianței defensive dintre România și Polonia – „Un singur popor, două drapele”

Klaus Iohannis și Andrzej Duda

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 12 mai 2021, un mesaj în cadrul Conferinței internaționale dedicate marcării centenarului Alianței defensive dintre România și Polonia – „Un singur popor, două drapele”, care a avut loc la Ambasada României în Republica Polonă. Mesajul a fost prezentat de către Andrei Muraru, Consilier Prezidențial, Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă.

„Istoria noastră nu a început acum un secol, dar din 1921 am început să ne cunoaștem mai bine. Încheierea alianței defensive româno-polone a reprezentat un punct important de sprijin în sistemul de alianțe menit să garanteze integritatea teritorială a României după Primul Război Mondial. Polonia, care își redobândise, la rândul său, la 11 noiembrie 1918, suveranitatea și independența naționale, avea interese strategice similare. Această alianță a însemnat primul proiect de securitate colectivă la nivel regional și, în definitiv, primul nostru parteneriat strategic.

Încheierea Alianței a marcat, totodată, și începutul unei prietenii de lungă durată. În spiritul acestei prietenii și al dreptului umanitar internațional, în toamna tragicului an 1939, România a contribuit la salvarea Tezaurului național polonez și a asigurat refugiul și tranzitul, prin România, pentru circa 100.000 de polonezi, printre care și înalți conducători ai statului polon, precum Președintele Ignacy Mościcki și ministrul de externe Józef Beck.

Astăzi, prin Parteneriatul Strategic încheiat între România și Republica Polonă în 2009 și reînnoit în 2015, continuăm ceea ce înaintașii noștri au început acum 100 de ani, pe calea dezvoltării dialogului și coordonării dintre cele două state, ca o reflectare naturală a unei lungi istorii de abordări și acțiuni comune.

Suntem astăzi ceea ce înaintașii noștri și-ar fi dorit, probabil, să fim. Statele noastre împărtășesc valori și idealuri comune, sunt bine integrate și își aliniază interesele în structurile și cadrele de cooperare regională și globală. Vom continua să oferim Europei și lumii un exemplu în ceea ce privește respectul și colaborarea pentru îndeplinirea aspirațiilor de pace, armonie și prosperitate în beneficiul țărilor și cetățenilor noștri.

Dialogul politico-diplomatic dinamic, precum și cooperarea economică și sectorială substanțială reprezintă fundamentele Parteneriatului Strategic, iar consolidarea acestuia subliniază atât relația specială dintre cele două state, cât și angajamentul ferm de a contribui la securitatea regională.

Coordonarea și angajamentele concrete asumate de statele noastre au condus la o interacțiune bilaterală extinsă, prin construcții strategice regionale de referință - Formatul București (B9) și Inițiativa Celor Trei Mări, de care suntem mândri și pe deplin dedicați să le întărim în viitor.

Folosesc acest prilej și pentru a sublinia importanța recentei vizite a Președintelui Andrzej Duda în România și a co-găzduirii Summitului Formatului București (B9). Formatul București a consacrat rolul țărilor noastre în atingerea unor obiective concrete majore în direcția consolidării Flancului Estic al NATO, atât în dimensiunea nordică, cât și în cea sudică a acestuia, pe linia contribuției României și Poloniei la promovarea și asigurarea securității și stabilității în regiune.

Într-un context regional și global extrem de complex, vom acționa energic și ferm pentru consolidarea coeziunii în cadrul Uniunii Europene și a solidarității în interiorul NATO, precum și pentru sprijinirea statelor din vecinătate în eforturile lor de apropiere față de valorile și modelele europene și euroatlantice.

În spiritul Convenției încheiate acum 100 de ani, statele noastre își vor coagula energia, forța și hotărârea pentru asigurarea prosperității și securității comunității europene și euroatlantice.

Timpurile care vin reclamă parteneri puternici și coordonare eficientă, iar România și Polonia privesc umăr la umăr spre zorii de mâine, cu credința în valorile și principiile care ne-au apropiat acum un secol și care continuă să ne țină împreună”, a transmis Klaus Iohannis, miercuri.

Mai multe articole despre:
klaus iohannis romania polonia