UPDATE Ce-a făcut Klaus Iohannis. Anunțul Administrației Prezidențiale
Klaus Iohannis l-a primit pe prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.
Klaus Iohannis a discutat, printre altele, subiectul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, o temă de maxim interes pentru ambele părți, a notat site-ul presidency.ro.
Pe agenda de discuții a lui Klaus Iohannis au figurat și subiecte legate de relațiile bilaterale, dar şi aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, respectiv viitorul Uniunii Europene, Președinția română a Consiliului Uniunii Europene, viitorul buget al UE şi gestionarea migrației.
"Președintele României va prezenta viziunea țării noastre cu privire la viitorul Uniunii Europene, accentuând ideea de adâncire a integrării în cadrul acesteia şi de menținere a unității statelor membre ale Uniunii.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis va pleda pentru consolidarea relațiilor bilaterale, pentru extinderea şi diversificarea cooperării dintre cele două state", a mai informat sursa citată, înaintea întrevederii oficiale dintre Klaus Iohannis și Leo Varadkar, care a avut loc la Cotroceni.
Ce program a avut astăzi Klaus Iohannis, conform presidency.ro:
12:30 Primirea prim-ministrului Irlandei, Leo Varadkar
Sosire și fotografie oficială – Holul de Onoare (oportunități de imagine pentru toți jurnaliștii acreditați)
Convorbiri tête-à-tête (oportunități de imagine pentru cameramanul și fotograful oficiali)
Convorbiri oficiale - Sala de Consiliu (oportunități foto-video pentru presa de imagine)
13:30 Declarație de presă comună cu prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar
Palatul Cotroceni, Sala Unirii
Oportunități de imagine pentru toți jurnaliștii acreditați
Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
.