MENIU

Klaus Iohannis l-a învestit pe noul șef al Statului Major al Apărării - Vlad Gheorghiță - Mesajul transmis de președinte

Klaus Iohannis l-a învestit pe noul șef al Statului Major al Apărării - Vlad Gheorghiță / Foto: INQUAM/Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis l-a învestit joi pe noul șef al Statului Major - generalul Vlad Gheorghiță, în cadrul unei ceremonii la Monumentul Eroilor Patriei din București.

 

Noul şef al Statului Major al Apărării generalul Gheorghiţă Vlad, a fost învestit joi, în cadrul unei ceremonii la care au participat preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării Angel Tîlvăr şi preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, care a fost și ministru al Apărării.

Ceremonia s-a desfășurat joi începând de la ora 12.00, pe esplanada Monumentului Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, din Bucureşti.

Generalul Daniel Petrescu, fost şef al Statului Major al Apărării a predat generalului Gheorghiţă Vlad drapelul de luptă al Statului Major al Apărării şi comanda structurii de forţe a Armatei României.

„Participăm la ceremonia de învestire a dlui general locotenent Gheorghiță Vlad ca șef al Statului Major al Apărării în aceste momente simbolice legate de sărbătorirea Zilei Naționale a României când marcam 105 ani de la Marea Unrie de la 1918”, a transmis președintele Iohannis.

 

 

Numirea lui Vlad a fost făcută la propunerea ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, pentru a-l înlocui pe generalul Daniel Petrescu, al cărui mandat la conducerea Armatei expiră.

Prin noua funcție, Vlad Gheorghiță devine automat membru în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Funcția de șef al SMAp este asigurată pentru un mandat de 4 ani.

El va fi și reprezentantul României în Comitetul Militar al NATO, structură decizională de vârf în domeniul militar al Alianței Nord-Atlantice. Gheorghiță Vlad a fost locţiitor al şefului SMAp din 16 august 2022, potrivit radioeuropalibera.

În perioada februarie 2020-august 2022, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad a deținut funcția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului SMAp.

În perioada august 2017 – februarie 2020 a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie„Getica” Buzău, iar între 2016-2017 s-a aflat la comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită„Getica” din Cincu.

Între anii 2005-2014 a ocupat diferite funcții cum ar fi: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forţelor Terestre, şef al informaţiilor la Componenta Operaţională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”.

În anul 2007, a participat ca ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Multinaţional al Forţei în Irak.

A absolvit în 2002 cursurile Facultăţii Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare, un curs de Sisteme de Comunicaţii şi Informatică - Ede, Olanda, un curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti și un curs de Operaţii de Menţinere a Păcii– Oberammergau, Germania. Are un master în Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate la Universitatea„Lucian Blaga” – Sibiu, precum şi master în Studii Strategice, U.S. Army War College - Carlisle, SUA.

Este decorat cu: Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Emblema de Merit clasa a III-a „În Serviciul Armatei României”, Emblema de Merit clasa a I-a „În Serviciul Păcii”, Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Emblema de Onoare a Resurselor Umane, Emblema de Onoare a Logisticii.

S-a născut la data de 7 septembrie 1969, în Bucureşti. Este căsătorit şi are doi copii.