MENIU

Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar 2024-2025: România are nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare. Mesajul transmis dascălilor

Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar 2024-2025/ Captură video

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marți, la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti alături de ministrul Educației Ligia Deca (PNL). Șeful statului a participat în aceeași formulă și la deschiderea anului școlar 2024-2025 la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București. În discursul susținut marți, Iohannis a afirmat că România are nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare, pentru că dezvoltarea economică sustenabilă şi societatea la care aspirăm nu pot deveni realitate decât prin contribuţia cât mai multor cetăţeni foarte bine pregătiţi.

”Se deschide astăzi un nou capitol, plin de provocări şi oportunităţi, care aduce cu sine promisiunea descoperirii şi a inovaţiei. Am încurajat întotdeauna tinerii să-şi urmeze vocaţia şi pe profesori să acorde o atenţie specială cultivării talentelor. Sunt bucuros, aşadar, ca, de Ziua Internaţională a Muzicii, pe care o celebrăm pe 1 octombrie, să mă aflu aici, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, alături de cei care îşi împletesc destinele în domeniul creaţiei şi al performanţei artistice”, a declarat preşedintele în debutul discursului său de la Universitatea de Muzică din București. 
 
Klaus Iohannis a arătat că de-a lungul timpului, instituţia a trecut prin numeroase schimbări, dar "a rămas fidelă misiunii sale de a forma şi educa tineri pasionaţi de muzică".
 
”Peste doar câteva zile, vom aniversa 160 de ani de la înfiinţarea Conservatorului, care a fost mereu un centru de inovaţie şi de creativitate, un veritabil hub al rezistenţei prin cultură, chiar şi în cele mai negre perioade ale istoriei noastre. Sunt 160 de ani de excelenţă educaţională şi artistică, ce se datorează inclusiv deschiderii universităţii dumneavoastră către mediul internaţional.  Salut eforturile întregii comunităţi academice de a se implica în programe de cooperare şi în parteneriate internaţionale, dar şi în proiecte cu finanţare nerambursabilă, care vor susţine digitalizarea, precum şi renovarea şi modernizarea edificiului unde ne aflăm chiar astăzi”, a arătat președintele. El a mai spus că la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a descoperit un model pedagogic care îşi propune să identifice potenţialul şi să-l cultive, fără a neglija niciun moment nevoia de autenticitate a artistului.
 
”Dacă adăugăm şi preocuparea pentru bunăstarea emoţională a cursanţilor, descoperim o abordare care este un exemplu bun de urmat pentru toate unităţile de învăţământ superior, nu numai pentru cele din învăţământul superior vocaţional. Virtuozitatea şi excelenţa artistică necesită nu doar talent, ci şi multă muncă şi sacrificiu personal. Aceasta este o lecţie preţioasă nu doar pentru studenţii de aici, ci pentru toţi cei care aspiră la competenţă şi perfecţiune în orice domeniu de activitate”, a mai spus Iohannis. 

Mesajul transmis studenților

Cu acest prilej, șeful statului a ținut să transmită un mesaj studenţilor, la începutul anului universitar: ”Vă îndemn ca, indiferent de facultatea pe care aţi ales să o urmaţi, să vă bucuraţi din plin de aceşti ani de maturizare şi de formare academică. Încercaţi, totodată, să fructificaţi toate şansele pe care vi le dă sistemul de învăţământ, pentru că în ultimii ani au sporit semnificativ investiţiile în educaţie, prin implementarea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De la introducerea unor programe de creştere a accesului la învăţământul superior, ca „Primul student” sau „A doua şansă”, la majorarea fondului de burse, toate aceste măsuri au avut în vedere acelaşi obiectiv: reducerea decalajului faţă de media statelor europene prin creşterea numărului de studenţi”. 
 
El a menţionat că ”România are nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare, pentru că dezvoltarea economică sustenabilă şi societatea la care aspirăm nu pot deveni realitate decât prin contribuţia cât mai multor cetăţeni bine, foarte bine pregătiţi, competitivi şi care îşi pun în valoare creativitatea”. 
 
”Vă doresc tuturor multă perseverenţă, deschidere şi încredere în forţele proprii! Fiţi îndrăzneţi şi alegeţi să participaţi la experienţe internaţionale de învăţare, cum este Erasmus, precum şi la activităţi extracurriculare care să vă completeze calificarea formală”, a precizat preşedintele. 
 
Iohannis, către profesori: Orice spaţiu dedicat învăţării trebuie să fie unul al încrederii reciproce și al respectului 
 
Klaus Iohannis a avut un mesaj și pentru cadrelor didactice, cărora le-a spus că prestigiul învăţământului superior românesc depinde de mobilizarea şi de implicarea lor, care înseamnă nu numai rolul de predare, ci şi proiecte de cercetare, activitate publicistică intensă, mentorat şi îndrumare a studenţilor.
 
”Mă bucur că anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare, pentru că cei care au ales rigorile cercetării la nivel înalt merită să aparţină unor comunităţi de care să fie mândri, alături de colegi care le împărtăşesc valorile. Sunt încrezător că îmbunătăţirea cadrului de norme la nivel academic va aduce universităţile şi centrele de cercetare româneşti pe poziţii tot mai bune în clasamentele internaţionale”, a declarat preşedintele. 
 
”Vă încurajez să contribuiţi şi pe mai departe la modernizarea învăţământului superior românesc, inclusiv prin preluarea unor modele de bune practici de la universităţi internaţionale. Orice spaţiu dedicat învăţării trebuie să fie unul al încrederii reciproce, al respectului şi al deschiderii spre cunoaştere.
Este convingerea mea că anii studenţiei nu trebuie să fie doar cei de formare a abilităţilor profesionale, ci şi cei în care se conturează un model civic bazat pe solidaritate, pe recunoaşterea meritelor şi a performanţei, dar şi pe încurajarea acestora. Vă doresc un an academic de succes, cu amintiri frumoase şi cu realizări pe măsură”, a conchis Klaus Iohannis.