MENIU

Klaus Iohannis, înaintea întâlnirii decisive pentru securitatea României: „Vom continua să susținem consolidarea securității”

Klaus Iohannis și Andrezj Duda / Foto INQUAM

Klaus Iohanni - președintele României a susținut, luni o conferință de presă comună cu preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, aflat în vizită oficială la București cu ocazia Summitul Formatului București (B9).

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că a discutat cu omologul său polonez despre aprofundarea şi extinderea Parteneriatului strategic româno-polonez, anunţând că în a doua parte a anului va avea loc o nouă şedinţă comună a guvernelor celor două ţări la care va fi agreat un nou plan de acţiune al Parteneriatului pentru perioada 2021-2025.

„În întrevederea pe care tocmai am încheiat-o, desfăşurată într-o atmosferă foarte deschisă de prietenie, am discutat despre extinderea şi aprofundarea Parteneriatului strategic româno-polon instituit în octombrie 2009 şi reînnoit în 2015. M-am bucurat să constat că acest parteneriat strategic a încurajat o dezvoltare susţinută a relaţiilor noastre bilaterale în ultimii ani.

Discuţiile au reliefat, totodată, interesul comun pentru aprofundarea cooperării sectoriale, inclusiv în domenii precum industria de apărare", a spus Klaus Iohannis.

„Dialogul româno-polon pe tema securităţii aduce beneficii reciproce certe pentru ambele ţări, pentru regiunea noastră şi pentru Alianţa Nord-Atlantică. Am convenit cu domnul preşedinte continuarea contribuţiilor militare pe care România şi Polonia le au fiecare pe teritoriul celeilalte în contextul implementării deciziilor adoptate la Summiturile NATO anterioare", a declarat Iohannis, amintind că marţi, alături de omologul polonez, va participa la exerciţiul militar "Justice Sword 21", la Poligonul Smârdan.

„Astfel, ţările noastre vor continua să susţină consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, a coeziunii acestuia, precum şi procesul NATO 2030 şi adoptarea unei decizii privind actualizarea Conceptului Strategic aliat la Summitul NATO din iunie. România şi Polonia acordă o atenţie deosebită întăririi rezilienţei NATO, a statelor aliate şi a celor partenere şi mă bucur că Polonia susţine proiectul Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă de la Bucureşti. În acest context, am reafirmat şi susţinerea puternică a ţărilor noastre pentru consolidarea relaţiei transatlantice", a spus Iohannis, arătând că aceste aspecte de securitate vor fi discute mai pe larg în cadrul Summitului Formatului Bucureşti (B9).

„Am reiterat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova şi am discutat situaţia îngrijorătoare de securitate din Ucraina şi din jurul Ucrainei, precum şi provocările legate de Belarus. Am convenit totodată coordonarea poziţiilor României şi Poloniei în vederea dinamizării şi substanţierii Parteneriatului Estic în perspectiva Summitului preconizat a fi organizat în acest an", a mai spus Klaus Iohannis.

Organizarea în a doua parte a acestui an a unei noi şedinţe comune a guvernelor României şi Poloniei la care va fi agreat un nou plan de acţiune al Parteneriatului Strategic pentru perioada 2021-2025 demonstrează încă o dată nivelul excelent al dialogului româno-polonez”, a spus Klaus Iohannis, înainte de Summitul Formatului Bucureşti (B9) găzduit luni de Klaus Iohannis, alături de preşedintele Poloniei.

Mai multe articole despre:
klaus iohannis presedinte polon summit