MENIU

Klaus Iohannis îi cere lui Stelian Ion să explice de URGENȚĂ cum s-a ajuns ca dosarul 10 august să fie clasat: „Lucrurile nu se pot încheia aici”

Dosarul 10 august / NQUAM

Președintele Klaus Iohannis a cerut, joi, ministrului Justiției - Stelian Ion să explice de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Președintele consideră că românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici.

„Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici.

Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, a transmis președintele Klaus Iohannis, joi, pe Facebook. 

Mai multe articole despre:
klaus iohannis dosarul 10 august