Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Joe Biden: „Ne-am atins obiectivele pentru acest summit. Am stabilit direcțiile pentru următorul deceniu” VIDEO
Klaus Iohannis - președintele României a făcut, luni, declarații, după întâlnirea cu Joe Biden de la Summitul NATO. Iohannis a participat, luni, la Bruxelles, la Summitul NATO, în cadrul căruia a susținut procesul de adaptare a Alianței Nord-Atlantice la actualul context de securitate, astfel încât organizația să devină mai puternică politic și militar.
„Am participat azi la un summit NATO cu implicații majore pentru noi. A reconfirmat relevanța alianței, marcată de amenințări multiple.
A marcat o etapă nouă. Alături de Joe Biden și ceilalți aliați am marcat securitatea euroatlantică. Summitul de azi a fost unul al deciziilor vizionare.
Am stabilit direcțiile pentru următorul deceniu. Deciziile de continuare de consolidare de descurajare și apărare, întărirea sprijinului, creșterea rezilienței și menținerea avansului tehnologic au făcut ca NATO să fie pregătită să-și apere cetățenii.
Răspund intereselor României. Ne-am atins obiectivele pentru acest summit. Este datorată și interacțiunilor, dar și formatelor regionale de dialog. Mă refer la formatul B9, la care au participat președintele Biden, care și azi s-a exprimat apreciativ la adresa formatului și secretarul general al NATO, găzduit pe 10 mai”, a spus Klaus Iohannis.