MENIU

Klaus Iohannis, discuție telefonică cu omologul său georgian pe tema evoluției pandemiei COVID-19

iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu Preşedintele Georgiei, Salome Zurabișvili, la solicitarea părții georgiene, informează Administrația Prezidențială. 

Potrivit sursei citate, discuţia a vizat atât evoluţiile legate de pandemia COVID-19, cât şi relaţiile bilaterale.

În acest context, preşedintele României a subliniat importanţa solidarităţii şi a cooperării aprofundate pentru combaterea pandemiei generate de noul coronavirus. Totodată, Iohannis a salutat decizia Uniunii Europene privind alocarea unui pachet consistent de sprijin financiar statelor Parteneriatului Estic, inclusiv Georgiei, în vederea acoperirii urgenţelor medicale şi refacerii economiei.

"Preşedintele României a evidențiat nivelul foarte bun al relaţiilor dintre țara noastră şi Georgia şi s-a referit la perspectivele dezvoltării acestora într-un Parteneriat Strategic, care să asigure valorificarea optimă a posibilităților de cooperare între cele două state. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa pe care România o acordă asigurării conectivităţii şi, în acest cadru, proiectului Rutei internaţionale de transport de mărfuri Marea Neagră - Marea Caspică", se arată în comunicatul citat. 

De asemenea, Iohannis a evidențiat interesul României pentru consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări, subliniind necesitatea unei intensificări a eforturilor pentru creșterea și diversificarea fluxurilor comerciale româno-georgiene.

Președintele României a subliniat, de asemenea, că este foarte important pentru Georgia să-și mențină angajamentul în raport cu Uniunea Europeană și cu NATO.