MENIU

Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României: În timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere şi la ceea ce putem face în prezent

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României, în care arară că în timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere şi la ceea ce putem face în prezent pentru a asigura un viitor plin de prosperitate şi bunăstare. De la obţinerea independenţei şi până acum, statul român a făcut progrese semnificative. România este membru respectat al NATO şi al Uniunii Europene, statut care ne oferă garanţii de securitate la cel mai înalt nivel, dar şi o platformă solidă de colaborare cu parteneri internaţionali care împărtăşesc aceleaşi valori, în vederea dezvoltării, precum şi a consolidării stabilităţii şi a rezilienţei împotriva provocărilor contemporane, arată preşedintele.

 

 

”Sărbătorim astăzi un moment cardinal, proclamarea Independenţei Naţionale a României, „naţiune de sine stătătoare”, aşa cum o definea cu mândrie acum 147 de ani Mihail Kogălniceanu în faţa membrilor Parlamentului. Obţinerea independenţei României a fost o consecinţă a procesului istoric declanşat prin Unirea Principatelor din 1859, o etapă crucială în evoluţia poporului român şi a desăvârşirii unităţii naţionale prin Marea Unire din 1918”, spune preşedintele Klaus Iohannis în mesaj.

Şeful statului arată că atingerea acestui ideal a fost posibilă pentru că societatea românească a înţeles că doar în libertate deplină este posibil progresul spiritual şi material al unei naţiuni.

Klaus Iohannis, „mutat” de la NATO la Comisia Europeană. Și totuși, unde se duce președintele când nu va mai fi șeful statului?

”Astăzi aducem un solemn omagiu înaintaşilor noştri care au luminat parcursul naţiunii române în cele mai complicate vremuri şi cinstim memoria ostaşilor români care s-au jertfit pentru îndeplinirea acestui vis al independenţei. Cronica faptelor petrecute pe câmpurile de luptă de la Plevna, Griviţa, Rahova sau Smârdan stă mărturie a curajului şi a eroismului lor. În contextul geopolitic actual, marcat dramatic de războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, prin recrudescenţa politicilor dreptului forţei în detrimentul ordinii internaţionale bazate pe reguli şi norme de drept, lecţiile trecutului capătă valenţe mult mai profunde. Istoria Europei, căreia ţara noastră i s-a alăturat după 1848 la procesele sale politice şi economice majore, ne arată că exercitarea în mod democratic a suveranităţii, în concordanţă cu valorile şi drepturile fundamentale ale omului, constituie baza dezvoltării popoarelor. Independenţa naţiunilor este cheia de boltă a dialogului paşnic dintre ţări şi civilizaţii”, subliniază preşedintele. 

Klaus Iohannis mai arată că ”evenimentele care au loc în prezent evidenţiază relevanţa menţinerii suveranităţii statale, valoare fundamentală a oricărei naţiuni, care trebuie în permanenţă întărită politic şi economic, apărată cu responsabilitate şi seriozitate. Independenţa şi suveranitatea naţională nu pot fi separate de libertate şi democraţie, care au nevoie să fie reafirmate zi de zi, prin acţiunile şi opţiunile noastre”.

Turcia dă o lovitură planurilor lui Klaus Iohannis de a fi șeful NATO. Ce anunț a venit de la Ankara?

”Fiecare generaţie contribuie la păstrarea lor, deoarece doar prin eforturile constante ale fiecăruia dintre noi putem fi siguri că drepturile şi libertăţile fundamentale şi statul de drept rămân piloni pe care se dezvoltă armonios societatea noastră. De la obţinerea independenţei şi până acum, statul român a făcut progrese semnificative. România este membru respectat al NATO şi al Uniunii Europene, statut care ne oferă garanţii de securitate la cel mai înalt nivel, dar şi o platformă solidă de colaborare cu parteneri internaţionali care împărtăşesc aceleaşi valori, în vederea dezvoltării, precum şi a consolidării stabilităţii şi a rezilienţei împotriva provocărilor contemporane”, arată preşedintele. 

Klaus Iohannis mai afirmă că ”în timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere şi la ceea ce putem face în prezent pentru a asigura un viitor plin de prosperitate şi bunăstare.

”Am convingerea că împreună, cu multă putere şi curaj, ghidaţi de ataşamentul profund faţă de valorile democratice, vom depăşi toate provocările şi vom asigura trăinicia realizărilor decisive din istoria noastră. La mulţi ani, România!”, 

 

Mai multe articole despre:
Klaus Iohannis