MENIU

Klaus Iohannis, anunț despre problemele grave din sistemul de educație

Iohannis petrece Paştele în Germania, apoi pleacă într-o destinaţie extotică - surse

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu prilejul celebrării a 25 de ani de existență a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, în care afirmă că problemele grave din sistemului de educație demonstrează că este imperios necesară reconstrucția acestuia.

"Lipsa de viziune și perspectivă, strategiile de scurtă durată, schimbările repetate și inconsecvența au adus un mare deserviciu educației românești. Problemele grave cu care se confruntă astăzi sistemul de educație din România demonstrează, fără doar și poate, că este imperios necesară reconstrucția lui. Dar reforma sistemului educațional trebuie așezată cu calm, fără agitație și scandal, astfel încât să fie implementată gradual, într-o perioadă de timp rezonabilă. Chiar dacă rezultatele nu vor fi imediate, numai prin stăruință, consens și printr-un efort comun putem produce schimbarea atât de mult necesară. Pas cu pas, vom putea obține un sistem de învățământ performant, care să răspundă cerințelor pieței și să aducă României acel statut pe care îl râvnim, de țară cu un sistem de educație de înaltă calificare și performanță", afirmă șeful statului în mesajul transmis de consilierul prezidențial Andrei Muraru.

El subliniază că reforma în educație trebuie gândită foarte bine, fiind un mecanism foarte complicat și foarte scump.

"Pentru a avea însă o șansă, România trebuie să investească masiv într-un nou sistem. Dar ce și cum trebuie făcut în detaliu nu este rolul președintelui să spună, să dea lecții sau să impună soluții. Rolul meu este să fac în așa fel încât toate forțele politice să accepte un plan pe termen lung, iar toți ceilalți factori implicați să implementeze această mare reformă care ne așteaptă. Nu îmi imaginez că această regândire a sistemului educațional se poate face în afara concursului oferit de sindicate. Dimpotrivă, mă bazez foarte mult pe dumneavoastră și vreau să lucrăm cot la cot pentru succesul acestui proiect de țară", arată șeful statului.

Iohannis felicită Federația Sindicatelor Libere din Învățământ pentru cei 25 de ani de activitate.

"E o performanță în sine faptul că în tot acest timp v-ați remarcat ca un actor social puternic, punându-vă întreaga competență și experiență în slujba educației, pentru schimbarea calității învățământului. Educația este pilonul de bază al unei societăți sănătoase, așa cum a arătat-o în ultimele decenii evoluția statelor care au mizat pe investițiile majore în acest domeniu. O națiune nu poate să performeze și nici să evolueze dacă sistemul de învățământ este deficitar și prezintă numeroase carențe", consideră el.

Președintele Iohannis mai declară că educația constituie o prioritate națională, fiind cea mai importantă resursă de care dispunem ca națiune.

"Dar de aici însă și până la a transforma această resursă într-una care să contribuie substanțial și decisiv la progresul și la prosperitatea societății românești, depinde de modul în care noi, ca decidenți, ne raportăm la sistemul educațional. Vă asigur de toată susținerea mea și vă rog să aveți încredere că, în final, dacă vom lucra împreună — oameni politici, sindicate și alți actori implicați — vom reuși. A reuși înseamnă și asigurarea unui climat favorabil revenirii în țară a tinerelor talente care performează peste hotare, și reevaluarea statutului dascălilor, care a suferit o degradare accentuată în ultimele două decenii, și investiții financiare solide, care să sprijine constant și eficient educația românească", consideră Iohannis.

Potrivit șefului statului, viitorul învățământului românesc depinde de abilitatea tuturor de a recunoaște și de a împărți responsabilitatea în procesul de schimbare a sistemului educațional din România.