MENIU

Klaus Iohannis, la recepția prilejuită de ZIUA Statelor Unite. Președintele a reiterat importanța parteneriatului cu americanii

klaus iohannis

Președintele a evidențiat cei 140 de ani de relații bilaterale între România și SUA. Declarația a fost consemnată la Ambasada SUA din București.

Klaus Iohannis: „Contextul global complex de astăzi este marcat de provocări majore. Pandemia de COVID-19, intensificarea competiției mondiale și tentativele unor actori internaționali de a eroda unitatea transatlantică și reziliența statelor democratice se suprapun, iar efectele lor au impact asupra tuturor partenerilor transatlantici. Pentru România, răspunsul la aceste provocări este unul singur: Solidaritate! Solidaritate în relația bilaterală de Parteneriat Strategic cu Statele Unite ale Americii. Solidaritate în cadrul Uniunii Europene. Solidaritate în relația transatlantică. Solidaritate între și cu statele ale căror valori derivă din principiile care fundamentează o ordine globală deschisă și prosperă: democrație, stat de drept, relații comerciale libere și corecte, protejarea categoriilor vulnerabile, respect pentru drepturile omului și dreptul internațional.

Sărbătorim, în 2020, 140 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, iar în tot acest timp România a dovedit că înțelege să contribuie activ la întărirea acestei solidarități. Este inclusiv motivul pentru care, anul trecut, la Casa Albă, alături de Președintele Statelor Unite, am adăugat două noi domenii Parteneriatului nostru Strategic: securitatea rețelelor 5G, de a căror reziliență va depinde în bună parte succesul noii economii digitale, precum și domeniul nuclear-civil, cu rol esențial în asigurarea securității energetice. Totodată, în Declarația Comună adoptată împreună cu Președintele Donald Trump cu acea ocazie, am subliniat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea transatlantică.

Este o contribuție comună pe care România și Statele Unite ale Americii o aduc la consolidarea percepției aliate colective privind importanța Mării Negre și a regiunii. România rămâne puternic angajată în sprijinul unei relații transatlantice puternice și solidare, bazate pe relații bilaterale solide între Statele Unite și partenerii săi europeni, o Alianță Nord-Atlantică dedicată securității indivizibile a membrilor săi și cooperării cu Uniunea Europeană.

Pandemia de COVID-19 a pus, fără îndoială, la grea încercare societățile noastre. În același timp, însă, ne-a demonstrat tuturor importanța parteneriatelor și alianțelor puternice, bazate pe valori comune, responsabilitate și empatie. România și Statele Unite ale Americii au știut să dea măsura solidarității în relația noastră bilaterală, sprijinindu-se reciproc și contribuind astfel, concret și consistent, la eforturile de protejare a sănătății cetățenilor români și americani.

Această solidaritate exemplifică, simbolic, inclusiv modul în care România percepe și va acționa în vederea consolidării Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, a unității de acțiune a Uniunii Europene și a rezilienței relației transatlantice. Așadar, doresc să evidențiez, din nou, rolul pe care valorile universale exprimate în Declarația de Independență îl au și astăzi. Aflate într-un permanent proces de extindere și aprofundare a modului în care sunt înțelese, ele continuă să formeze baza percepției noastre comune asupra provocărilor contemporane.

Comunitatea noastră de valori și de securitate conferă o dimensiune specială relației dintre Statele Unite ale Americii și România, parteneriatului transatlantic, precum și cooperării în cadrul familiei globale de democrații. Ne furnizează un punct unic și comun de referință, care să ne ghideze acțiunile comune. Domnule ambasador Zuckerman, vă asigur că Statele Unite vor avea mereu în România un aliat strategic și un prieten ferm, dedicat unei cooperări strânse în plan transatlantic, conform valorilor și intereselor noastre comune! Urez „La mulți ani!” Statelor Unite ale Americii! Happy 4th of July! Happy Independence Day!”

Mai multe articole despre:
Klaus Iohannis sua romania