MENIU

Klaus Iohannis a promulgat Legea amânării plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 20 mai a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind aplicarea unor facilități de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgență (PL-x 134/01.04.2020).

Locatarii - operatori economici, profesioniști și autoritățile publice - și entitățile juridice de drept privat a căror activitate a fost întreruptă sau restrânsă prin acte ale autorităților publice în perioada de aplicare a stării de urgență vor putea solicita suspendarea la plata chiriei pentru folosința imobilelor înregistrate ca sedii sau puncte de lucru, fără plata de dobânzi sau penalități.

Principalele prevederi

Pentru a beneficia de amânarea la plata chiriei, locatarii respectivi trebuie să pună la dispoziţia organului fiscal teritorial competent orice fel de act justificativ care să ateste imposibilitatea plăţii chiriei în perioada specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar. Condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru cererea de plată către operatorul fiscal teritorial competent sunt: chiria lunară specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar este mai mică, cel mult egală cu chiria din februarie 2020, este de maximum 10.000 lei pentru operatorii economici pentru fiecare locaţie şi maximum 2.000 lei pentru persoane fizice pentru o singura locaţie.

Cererea poate fi depusă şi prin poştă electronică la o adresă de e-mail care va fi afişată pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial. Locatarii vor fi obligaţi apoi să plătească chiriile lunare a căror plată a fost amânată prin act adiţional între locator şi locatar organului fiscal teritorial competent care a plătit aceste chirii, eşalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, până la 31 decembrie 2020. În cazul în care locatarii nu îşi îndeplinesc această obligaţie, organul fiscal teritorial competent procedează la executarea silită a creanţelor nerecuperate. Prin derogare, în anul 2020 nu sunt venituri impozabile veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct.

Această măsură va fi aplicată contribuabililor care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020. De asemenea, prin derogare, în anul 2020 nu intră în plafonul de calcul anual contravaloarea folosinţei bunului imobil stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, redusă cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.

De aceste prevederi beneficiază şi persoanele fizice care în anul 2019 au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere şi, începând cu anul 2020, au calificat aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente. În cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit şi ai celor care datorează impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct sunt impozabile doar în proporţie de 80% din valoarea lor.

Cei care beneficiază de aceste prevederi sunt aceia care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, cu cel puţin 20% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020. Facilităţile se aplică în mod corespunzător pentru toată perioada stării de urgenţă, precum şi pentru luna următoare celei în care a încetat starea de urgenţă.

Mai multe articole despre:
criza chirii apartamente