MENIU

Kelemen Hunor, reacție la anunțul lui Nicușor Dan cu privire la candidatura pentru funcția supremă în stat

Kelemen Hunor, reacție la anunțul lui Nicușor Dan

Anunţul primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, privind candidatura la alegerile prezidenţiale era unul aşteptat, a declarat pentru Agerpres  preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care consideră că trebuie să fie desemnat un singur candidat al viitoarei coaliţii de guvernare.

"Era un anunţ aşteptat, fiindcă Nicuşor Dan, acum câteva zile, după anularea alegerilor prezidenţiale, a zis că are această intenţie, pe de-o parte. Pe de altă parte, da, a preluat iniţiativa. El dictează cadenţa acum şi, din acest punct de vedere, eu cred că are un avans faţă de cei care se vor anunţa mai târziu. Sigur, trebuie să aşteptăm cine va mai candida, după aceea putem spune mai mult. Dar, ca primar general ales al Capitalei, da, are această şansă de a intra în competiţie cu şanse reale. Are această capacitate. Mai mult mi-e greu să comentez în acest moment, deoarece coaliţia, în continuare, doreşte să aibă un singur candidat, fără să discutăm nume. Această dorinţă rămâne în continuare", a spus Kelemen Hunor.

Întrebat dacă mai sunt şanse să fie desemnat un candidat comun al coaliţiei, iar acesta să fie Nicuşor Dan, liderul UDMR a arătat că orice este posibil.

PSD, PNL, UDMR şi minorităţile trântesc ușa în nas USR-ului. Partidele au voturile pentru a forma un Guvern şi o majoritate

"Să fie desemnat, să fie susţinut, este orice posibil în România. Nu vreau să merg mai departe cu speculaţiile, dar este posibil orice. Nu ştiu dacă PNL susţine, nu ştiu dacă PSD ar susţine, dar deocamdată în coaliţie noi am discutat, e bine să avem un singur candidat din partea coaliţiei", a precizat Kelemen Hunor.

În context, el s-a arătat convins că USR o va avea drept candidat pe Elena Lasconi şi a reafirmat că trebuie să existe un candidat din partea actualei coaliţii.

"Dacă USR se retrage din coaliţie, sigur că şi Elena Lasconi va anunţa că va candida - sunt convins de acest lucru, fiindcă nu prea văd motivele pentru care să nu facă acest anunţ - până la urmă electoratul va decide. Eu în continuare cred că în viitoarea coaliţie guvernamentală, indiferent cum va arăta, trebuie să fie un candidat susţinut de toţi cei care sunt în coaliţia de guvernare, în majoritatea parlamentară", a transmis preşedintele UDMR. 

Probleme pentru Nicușor Dan, care vrea să fie candidatul coaliției, altfel se retrage. Lasconi nici măcar nu i-a răspuns la telefon

Mai multe articole despre:
kelemen hunor udmr alegeri nicusor dan usr pnl