MENIU

Kelemen Hunor, despre primele date electorale: Vom avea europarlamentari, 200 de primării şi patru consilii judeţene

Kelemen Hunor, despre rezultatele alegerilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, după închiderea urnelor şi anunţarea rezultatelor exit-poll, că, din informaţiile sale, Uniunea va avea reprezentanţi în Parlamentul European, va câştiga circa 200 de primării şi patru consilii judeţene.

"Conform acestei cifre rotunde (5% - n.r.) dată la exit-poll, putem spune că UDMR la europarlamentare trece pragul, dar trebuie să aşteptăm numărătoarea voturilor din fiecare secţie de votare. Sunt convins că vom avea peste 5%, vom trece pragul electoral şi vom avea reprezentanţi în Parlamentul European.

Conform datelor noastre, aproape 500.000 de voturi au fost înregistrate şi mâine poate vom afla cifra exactă. În ceea ce priveşte alegerile locale, sunt convins că în jur de 200 de primării vom câştiga şi sper că în toate cele patru judeţe unde am dat preşedinte le vom păstra şi vom avea şi primar la Târgu Mureş, la Satu Mare şi în multe alte municipii", a spus Kelemen Hunor. 

Care a fost prezența la vot la nivel național - Cele mai noi date de la Biroul Electoral Central