MENIU

Kelemen Hunor despre decizia lui Klaus Iohannis de a aștepta o majoritate: „Este o abordare corectă, după două încercări eşuate”

Kelemen Hunor

Poziţia preşedintelui Klaus Iohannis de a chema partidele la consultări în momentul în care se va cristaliza o majoritate parlamentară este o abordare corectă, dar, în acelaşi timp, o majoritate largă trebuie să aibă ca deziderat reforma constituţională şi o perspectivă pe termen lung consideră liderul UDMR, Kelemen Hunor.

„Este o abordare corectă, după două încercări eşuate, să aştepte preşedintele până partidele găsesc o formulă de coaliţie. Deci, din acest punct de vedere este absolut de înţeles că merge pe această variantă preşedintele Iohannis, fiindcă atât cu Cioloş, cât şi cu Ciucă n-a reuşit să treacă guvernul prin Parlament. Dar pentru o majoritate, sigur că, în condiţiile de astăzi, e nevoie de un răgaz, e nevoie de un pic de timp, fiindcă indiferent pe care dintre cele două variante posibile le pui pe masă, există o neîncredere între parteneri, există adversităţi, există o "istorie recentă" şi, bineînţeles, trebuie să cauţi ceva comun, un deziderat mai consistent, pe termen lung, ca să poţi să depăşeşti trecutul apropiat. Şi este adevărat acest lucru şi pentru relaţia PNL - USR, şi pentru relaţia PSD - PNL.

Deci, un program de guvernare, un deziderat mai consistent, poate faci o majoritate peste două treimi, înseamnă că trebuie să faci şi o revizuire a Constituţiei, trebuie să faci nişte reforme constituţionale şi trebuie să vezi cum poţi să asiguri o continuitate chiar pe termen lung", a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, joi, pentru AGERPRES.

Klaus Iohannis, după negocierile pentru formarea guvernului: „Când se va forma o majoritate voi chema partidele la consultări”

Mai multe articole despre:
udmr kelemen hunor coalitie negocieri guvern