Jurnalistul Mihai Munteanu, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE după ce a fost prins drogat la volan. Trecutul întunecat îl prinde din urmă: condamnat anterior și pentru tâlhărie și agresiune
Mihai Zaharia Munteanu, autointitulatul "jurnalist justițiar", cunoscut opiniei publice nu datorită vreunui talent de gazetar, ci din cauza faptului că a fost prins sub influența drogurilor la volan, a ajuns, pe ultima sută de metri, înainte să intervină prescripția, în "galeria" consumatorilor de droguri condamnați la închisoare. În trecut, la 17 ani, a mai fost condamnat la un an și jumătate de închisoare, pentru tâlhărie. Presa mai relata, la acea vreme, că după acel episod, Munteanu ar fi recidivat, stâlcind în bătaie o ziaristă.
Instanța l-a condamnat, astăzi, pe Mihai Zaharia Munteanu la doar un an de închisoare, după mai bine de 4 ani de la incident. Deși faptele pentru care era acuzat erau clare și Mihai Munteanu a recunoscut că s-a urcat drogat la volan, dosarul penal deschis de Poliția Rutieră și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 fusese tergiversat incredibil. Suspectul nici măcar nu fusese audiat de procurori, iar scuza invocată de anchetatori a fost jenantă: Munteanu a fost citat, dar nu s-a prezentat.
Ziaristul Mihai Zaharia Munteanu, prins drogat la volan. Episodul care a pătat meseria de jurnalist
Fostul jurnalist Rise Project, trecut și prin redacția Captura, a fost oprit în trafic de către polițiștii bucureșteni în seara zilei 7 martie 2019. Testat cu aparatul Dräger, Munteanu a ieșit pozitiv la consumul de substanțe psihoactive.
Jurnalistul a fost dus, ulterior, la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, pentru prelevarea de probe – urină și sânge. Analizele au confirmat că Munteanu era drogat în momentul în care a fost oprit în trafic.
De altfel, el a recunoscut că era „fumat” atât în fața polițiștilor, cât și în spațiul public, notează cetateanul.net.
„Fumasem cu cineva în mașină. Amuzant că tot cu un polițist…”
A fost un control de rutină, fapt recunoscut chiar de Mihai Munteanu. Într-un interviu acordat unui cunoscut blogger, jurnalistul a afirmat că nu s-a drogat singur în mașină, ci cu un amic… polițist.
„M-a prins fumat la volan. Dar nu cu droguri la mine. (…) Dar mi l-am asumat cu toate consecințele sale. M-am dus cuminte cu polițiștii la IML, mi-au luat sânge, am recunoscut fapta și cam asta e. Aștept să mă cheme oamenii, să urmeze cursul. (…)
Am forțat un galben ca prostul, în sensul că am oprit după semafor. Un polițist de la rutieră s-a apropiat de mine și mă certa milițienește, așa, din mijlocul străzii. „Ia uite cum ați oprit, păi e frumos, dacă vă iau acum…”. Omul nu părea serios. Mai mult mă dojenea, cum fac ei. Dar, deși era martie, eu eram cu geamurile larg deschise ca să iasă fumul. Și omul a simțit, a devenit grav, m-a tras pe dreapta.
Eu fumasem cu cineva în mașină. Amuzant că tot cu un polițist. Mi-a pus în brațe un test și mi-a zis „prietene, suflă în asta”. Eu știam cam ce-o să iasă, nu mi-am propus să-l mint, că mă mai făceam și de râs. (…)
Nu e nimic conspiraționist aici. Am făcut o tâmpenie, îi suport bucuros consecințele, dar nu e regizată de nimeni”, a povestit Mihai Munteanu.
După ce informațiile au apărut în spațiul public s-a declanșat un imens scandal.
Anchetă tergiversată de procurori timp de 4 ani
Deși faptele erau clare, iar Mihai Munteanu a recunoscut că s-a drogat la volan, dosarul penal deschis de Poliția Rutieră și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a fost tergiversat incredibil. Așa se face că, după mai bine de 4 ani, suspectul Mihai Zaharia Munteanu nici măcar nu fusese audiat de procurori. Scuza anchetatorilor era de toată jena: suspectul a fost citat de mai multe ori, dar… nu s-a prezentat.
Poliția Rutieră a pornit urmărirea penală chiar pe 7 martie 2019, ziua în care Mihai Munteanu a fost prins drogat la volan, cercetările fiind făcute „in rem”, dar dosarul penal a fost deschis la Parchet abia după un an, în 2020 (2649/P/2020). Deși aveau toate datele infracțiunii, procurorii au mai avut nevoie de încă doi ani ca să-l ridice pe Mihai Munteanu la „rangul” de suspect. Astfel, abia în februarie 2022 Parchetul a dispus urmărirea penală față de persoana fizică Mihai Munteanu.
Despre polițistul „dat în gât” de Munteanu că s-au drogat împreună nu se știe nimic, procurorii nu pare că au pornit vreo cercetare.
„Prin ordonanța organelor de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B – Brigada Rutieră din data de 07.03 .2019 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B – Brigada Rutieră, confirmată prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București din data de 22.02.2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Până la acest moment, nu s-a putut proceda la audierea în calitate de suspect a persoanei acuzate întrucât, deși a fost citată în repetate rânduri, aceasta nu s-a prezentat la sediul organelor judiciare”, era răspunsul halucinant al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 la solicitarea ziarului Cetățeanul.
Mai bine mai târziu decât niciodată... Mihai Zaharia Munteanu, condamnat la închisoare, la 4 ani de la incident
Termenul de prescripție pentru fapta comisă de Munteanu s-ar fi împlinit în martie 2024. Instanța, însă, pe ultima sută de metri, a decis, astăzi, condamnarea la 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapta din data de 7.03.2019.
Trecutul întunecat al jurnalistului Mihai Zaharia Munteanu: condamnat la 17 ani pentru tâlhărie, a recidivat și a stâlcit în bătaie o ziaristă
Mihai Zaharia Munteanu are un trecut tumultuos, nefiind prima oară când intră în colimatorul legii. Munteanu a fost și acuzat că încalcă deontologia jurnalistului de investigaţii, pentru foloase proprii.
El nu a făcut însă nici măcar o zi de închisoare, după ce Tribunalul Prahova (s-a scris că probabil datorită intervențiilor tatălui său, Mircea Mihai Munteanu, deputat PNTCD la acea vreme), a decis să fie pus sub supraveghere, timp de 3 ani și 6 luni, iar Curtea de Apel Ploiești i-a dat apoi doar o simplă mustrare.
Presa a relatat cu lux de amănunte cazul de tâlhărie de care a fost găsit vinovat Munteanu.
„În seara zilei de 31 octombrie 1995, aproape de ora 20.00, Mihai-Zaharia Munteanu se plimbă prin Ploiești împreună cu tovarășul sau de o altă etnie, după cum aveau să declare martorii în proces, pe nume Niculae Nicolae-Florin. În față Palatului Culturii, adică în plin centrul municipiului, au trecut pe lângă ei trei tineri. Niculae l-a abordat pe primul dintre aceștia, secondat de actualul ziarist, iar ceilalți doi martori s-au îndepărtat, așteptându-și prietenul ceva mai încolo. Niculae i-a cerut victimei să-i dea 500 de lei, dar acesta a refuzat, spunând că n-are de unde. Pe urmă a văzut la gâtul victimei un lănțișor de aur cu medalion, comunicându-i acest lucru și tovarășului său de anturaj. Cei doi și-au făcut semne sugestive, înțelegându-se să-l tâlhărească pe tânăr, după cum a reținut instanța de judecată, în urmă rechizitoriului Parchetului. Mai apoi, țiganul i-a smuls victimei lănțișorul de aur de la gât. În secunda următoare i l-a păsat pe la spate numitului Mihai-Zaharia Munteanu, care a scăpat bijuteria pe jos. S-a aplecat, a ridicat-o și a introdus-o în buzunar, impasibil la rugămințile părții vătămate de a i-o returna. Ba mai mult, într-o clipă de neatenție a victimei, viitorul formator de opinie i-a repezit părții vătămate un pumn în plină figură”, a dezvăluit presa.
După această ispravă, au scris jurnaliștii, „Niculae și Munteanu s-au deplasat la barul din interiorul magazinului Galeriile Ploiești că să valorifice prada. Martorul Ionuț Bălan a fost de acord să cumpere lănțișorul de aur în schimbul sumei de 45.000 de lei. Banii au fost numărați și înmânați lui Mihai-Zaharia Munteanu, în prezența coinculpatului Niculae Nicolae-Florin. Cei doi tovarăși s-au apucat să dea banii astfel obținuți pe băutură, restul împărțindu-l frățește”.
În momentul trimiterii în judecată a celor doi tâlhari, Munteanu a fost arestat preventiv, la data de 4 septembrie 1996, între timp împlinind vârsta majoratului.
Presa a mai relatat că, după acest episod, Munteanu ar fi recidivat, stâlcind în bătaie o ziaristă de la publicația „Telegraful de Prahova”. Leziunile provocate acesteia ar fi necesitat 14 zile de îngrijiri medicale. Mihai-Zaharia Munteanu nu ar fi fost sancționat nici pentru această faptă.