MENIU

Jurnalista Rodica Ciobanu a încetat din viaţă

Rodica Ciobanu

Rodica Ciobanu, jurnalistă cu vechime în România, care scria pentru publicaţia Gândul, a încetat din viaţă.

"În ultima vreme, când boala o chinuia şi când scria un text de 3000 de semne preţ de patru-cinci ore folosindu-şi un singur deget, mi se plângea a doua zi: „Uite, măi, iar mă înjură…” O încurajam pe ton glumeţ: „Nu pune la inimă, Rodica, noi facem un serviciu social, dacă nu ar înjura pe forumuri cine ştie unde Dumnezeu şi-ar vărsa nervii”. Nu gusta popismele mele. Pentru ea, extremismele, intoleranţa, agresivitatea, ura care erupeau pe forumurile ziarelor erau un semnal de alarmă că ceva nu e bine cu oamenii din ţara aceasta. Şi atunci evada. În rarele momente când deveneam confesivi, visa la un oraş nordic, cu multă verdeaţă, cu trotuare curate şi oameni politicoşi. Alteori îşi aducea aminte de satul copilăriei sale înconjurat de dealuri („Acolo am fost cea mai fericită”) şi promitea că într-o zi, când va termina cu munca la ziar, se va întoarce acolo. Într-o vreme evadase în Second Life, o realitate virtuală în care se putea zbura.

Prinsă în capcana unui corp care a trădat-o şi care în final i-a furat şi vocea, Rodica a rămas o minte brici până la sfârşit. A fost una dintre cele mai frumoase minţi pe care le-am cunoscut. Săptămâna trecută, povestindu-i, în camera de la Terapie Intensivă, „ce e la zi”, i-am citit pe buze că mă roagă s-o mai las puţin, că deocamdată nu poate scrie. Râdea din ochi: „Mi-au dat oxigen şi visez frumos”. În această dimineaţă, Rodica nu s-a mai trezit.", scrie Florin Negruţiu în ziarul Gândul.

REALITATEA.NET transmite condoleanțe familiei și colegilor din redacția Gândul.info.

Rodica Ciobanu avea 56 de ani și suferea de o boală gravă.

Mai multe articole despre:
jurnalistă Gândul Rodica Ciobanu