MENIU

Jurnalista PRO TV, rănită în incendiul de la Colectiv, transportată la o clinică din Germania

Jurnalista PRO TV, rănită în incendiul de la Colectiv, transportată la o clinică din Germania

Teodora Maftei, care vineri seară a fost grav rănită în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Capitală şi a fost operată în trecut de şapte ori, din care de trei ori pe creier, va fi transportată la clinică din Germania, au declarat pentru MEDIAFAX surse din familie.

Teodora Maftei va fi transportată la o clinică pentru persoane cu arsuri de la Munchen.

La recomandarea medicului de la Spitalul de Arşi, Maftei ar trebui să ajungă în următoarele 48 de ore la Munchen.

Teodora Maftei, fotograf şi editor la Pro TV, a fost grav rănită în incendiul din Clubul Colectiv şi este internată la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală. Toţi prietenii ei au postat, pe pagina sa de Facebook, mesaje de susţinere şi îi urează însănătoşire grabnică.

Ea are 32 de ani şi suferă de "chist arahnoidian de fosă posterioară”, respectiv o acumulare de lichid aflată pe creierul mic, înspre ceafă, care nu poate fi eliminat şi este asociat cu hipertensiunea intracraniană.

Mai multe articole despre:
incendiu jurnalistă club Pro Tv colectiv Teodora Maftei