Jurnalista Anca Alexandrescu, în Capital Top 100 Femei de Succes: Realitatea PLUS cred că a reușit în ultimul an ce nu au reuși alții în zece
Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii "Culisele statului paralel" de la Realitatea PLUS, a fost nominalizată la categoria Top 100 Femei de Succes, un proiect editorial simbol al Capital.ro ce prezintă realizările femeilor lider ale României din diverse domenii de activitate. Cu o experiență jurnalistică și politică impresionantă, Anca Alexandrescu a vorbit despre provocările cărora a trebuit să le facă față de-a lungul carierei sale, știut fiind că aceasta a condus departamentele de comunicare din guvernele Năstase și Ponta, dar l-a consiliat și pe fostul lider al PSD, Liviu Dragnea. Ea a fost, de asemenea, consilier al fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, și director de comunicare al KazMunayGas.
“Categoric, cel mai important lucru pe care l-am făcut în ultimul an este întoarcerea în presă. După 20 de ani petrecuți în politica la vârf, nu credeam într-o revenire la prima dragoste. Emisiunea “Culisele statului parallel” pe care o realizez din toamna anului trecut reprezintă proiectul meu de suflet”, a afirmat jurnalista.
Anca Alexandrescu spune că datorează „această “aventură” unor oameni minunați” care au avut încredere în ea și i-au propus să facă televiziune.
Când vine vorba despre provocări, jurnalista nu pare să aibă nicio îndoială: “Din experiența politică, categoric cea mai mare provocare a fost perioada în care am fost consilier onorific la Guvern, în mandatul Vioricăi Dăncilă”.
Dacă ar fi să vorbim despre o rețetă a succesului, jurnalistul Realitatea PLUS spune că nu crede că există așa ceva. “Cred că “secretul” constă în muncă de echipă și persevenență. Nu e ușor în ziua de azi să construiești o echipă, o identitate”, mărturisește aceasta.
Întrebată ce înseamnă o femeie de succes, în opinia sa, Anca Alexandrescu a răspuns: „Cred că, astăzi, e o chestiune relativă. Succesul vine și pleacă. Depinde la ce te raportezi. Aș putea să vă spun că eu mă simt o femeie împlinită. Sigur, nu poți avea tot în viață, dar poți găsi un echilibru și să ai câte puțin din toate. Important este să fii confortabilă cu viața ta și asta depinde doar de tine”, conchide jurnalistul.