MENIU

Jumătate dintre marii datornici la stat sunt companii de stat

Datornicii la stat

Pe lista marilor datornici la buget, din primii zece restanţieri, jumătate sunt companii deţinute chiar de stat.

Cei cinci mari datornici de stat au în total de dat peste 1,6 miliarde de lei. Primul restanțier bugetar este Electrocentrale Bucureşti, cu o datorie de 860 de milioane de lei.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti are 234 de milioane datorie, iar Electrocentrale Constanţa aproape 200.

Complexul Energetic Hunedoara se află pe locul patru între restanţierii companii de stat, cu 176 de milioane de lei.

Iar Poşta Română a strâns aproape 140 de milioane de lei de restanţe, se arată într-o analiză realizată de Digi24.

O ieşire surprinzătoare este însă Compania Naţională a Huilei, care acum trei luni figura ca cel mai mare datornic al statului cu peste 1,2 miliarde de lei restanţe, iar pe lista actualizată astăzi nu mai apare deloc.

Pe primul loc în topul datornicilor este o companie petrolieră din grupul Rompetrol cu aproape 1 miliard de lei. Datoria reprezintă de fapt "creanţa Libia", unul dintre cele mai complicate dosare ale justiţiei româneşti, în care a fost implicat defunctul om de afaceri Dinu Patriciu.

Mai multe articole despre:
datorii datorie datorii la stat datornici la stat