Julian Assange va fi extrădat în SUA. Ce a mai decis Înalta Curte din Londra
Înalta Curte din Londra a dat vineri câştig de cauză Statelor Unite în apelul pentru extrădarea lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks, informează Reuters.
În 4 ianuarie, un judecător de district londonez decisese că Assange, în vârstă de 50 de ani, nu trebuie extrădat în SUA, deoarece există riscul să se sinucidă în închisoare. Sentinţa a fost atacată cu apel de către Statele Unite.
Judecătorul Timothy Holroyde, care a dat verdictul în apel, a afirmat că Washingtonul a dat asigurări privind condiţiile de detenţie pentru acuzat.
Logodnica lui Assange, Stella Moris, a anunţat că echipa de avocaţi va contesta decizia de extrădare „imediat ce va fi posibil”.
Assange ar urma să fie judecat în SUA pentru 18 acuzaţii, inclusiv încălcarea unei legi împotriva spionajului şi complicitate la accesul ilegal în computere ale guvernului.
Wikileaks a publicat un volum ridicat de dosare militare confidenţiale şi telegrame diplomatice americane, punând astfel în pericol vieţi omeneşti, susţine acuzarea.
Assange a fost arestat în aprilie 2019, când autoritățile britanice au intrat în Ambasada Ecuadorului, unde a stat ascuns timp de șapte ani, și l-au luat în custodie în baza unui mandat de extrădare al SUA.
Assange se refugiase în 2012 la Ambasada Ecuadorului din Londra, temându-se că va fi extrădat în SUA sau în Suedia, unde era acuzat de viol. El a respins aceste acuzații, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată în cele din urmă.