Județul Timiș ar putea să intre în CARANTINĂ! ANUNȚUL lui Dominic Fritz
Primarul municipiului Timișoara nu exclude scenariul în care orașul și județul să intre în carantină în perioada următoare. Edilul și-a motivat poziția prin faptul că spitalele din Timișoara sunt pline de pacienți infectați cu noul coronavirus. Într-o conferință de presă susținută miercuri, Dominic Fritz a susținut că ideea carantinării întregului județ ar putea fi implementată în perioada următoare. De asemenea, ar putea fi dispuse și controale dure.
Dominic Fritz: ”Există posibilitatea carantinării Timişoarei. Tocmai pentru că nu mai sunt paturi în spitale şi sunt câteva comune periurbane care sunt şi ele propuse pentru carantinare. Eu cred că, aşa cum este făcută acum, carantinarea nu ar avea efecte aşa cum ne dorim. Eu nu cred că carantinarea Timişoarei este o soluţie fezabilă decât dacă am carantina tot judeţul Timiş, cu controale dure. Eu cred că încă avem o cale să evităm carantinarea cu toate consecinţele aferente. Aş vrea să fac un apel la timişoreni să înţeleagă această situaţie. Eu înţeleg şi din rândul operatorilor economici că au ajuns la capătul puterilor. Dacă acum nu avem grijă şi ajungem într-un val în care tot ne va forţă să închidem economia, tot acolo ajungem. Pentru cei care au restaurante, săli de fitness, va rog să respectaţi limitele impuse în pandemie.”