Judecătorul care a intervenit pentru doi condamnaţi, audiat la DIICOT Iaşi
Judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi, suspectat că ar fi primit promisiunea sumei de 200.000 de lei pentru a admite o contestaţie în anulare, a fost audiat, sâmbătă, la DIICOT Iaşi, alături de mai mulţi avocaţi, între care şi decanul Baroului, Marius Striblea, aceştia în calitate de martori.
Conform unor surse judiciare, în dosarul în care a fost audiat judecătorul Dan Anton este vorba despre familia de etnie romă Nunucă din comuna Moţca, judeţul Iaşi, care ar fi vrut să îi ofere 200.000 de lei şi mai multe bunuri, printr-un fost preşedinte al Judecătoriei Paşcani Viorel Maftei, pentru a admite o contestaţie în anulare, transmite Mediafax.
În prezent, Viorel Maftei este pensionat.
Conform surselor citate, judecătorul Dan Anton a fost audiat la sediul DIICOT Iaşi, alături de mai mulţi avocaţi ai Baroului Iaşi, care au avut calitatea de martori. Printre aceştia s-a numărat şi decanul Baroului din Iaşi, Marius Striblea. La audieri, avocaţii au fost întrebaţi dacă au cunoştinţă despre vreo mită oferită de persoanele suspectate, iar aceştia au răspuns negativ.
11 percheziții DIICOT la Iași, după ce un judecător a intervenit pentru doi condamnați
Astfel, au fost audiaţi avocaţii care au reprezentat, de-a lungul anilor, membri ai familiei Nunucă în diferite speţe, aceştia din urmă ajungând să fie condamnaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi înşelăciune.
Anterior, judecătorul Dan Anton a fost martor într-un dosar instrumentat de DNA Iaşi, în care mai mulţi membri ai lumii interlope din Iaşi spuneau că îl pot determina pe acesta să dea o soluţie favorabilă într-un caz de trafic de persoane.
În speţa respectivă, trei membri ai lumii interlope din Iaşi - Tiberiu Cristodorescu, Gheorghe Clapon şi Gelu Corduneanu - au fost arestaţi şi procesul se desfăşoară şi în prezent la Tribunalul Iaşi. Cei trei ar fi primit 40.000 de euro cu promisiunea că pot interveni la judecătorul Anton, însă implicarea lui nu a fost demonstrată.
Potrivit rechizitoriului prin care dosarul a fost trimis la instanţă, în august 2013, în perioada mai - iunie 2013, Cristodorescu şi Clapon, cu sprijinul lui Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), au pretins de la denunţătoarea Mihaela Pavăl (fostă Moise), judecată într-un dosar penal aflat în apel pe rolul Curţii de Apel Iaşi pentru trafic de persoane şi condamnată în primă instanţă la şapte ani de închisoare, 40.300 de euro, din care au primit, în două tranşe egale, 40.000 de euro.
Aceştia, susţineau anchetatorii, ar fi lăsat-o pe denunţătoare să creadă "că au influenţă asupra membrilor completului de judecată pentru a-i determina să îi înjumătăţească pedeapsa şi să îi modifice regimul din executare în suspendarea condiţionată a executării pedepsei".
Inculpaţii i-ar fi promis Mihaelei Pavăl că vor interveni pe lângă judecătorii Dan Anton şi Elena Scriminţchi, din cadrul Curţii de Apel Iaşi, susţineau procurorii.
Unsprezece percheziţii ale DIICOT au avut loc, sâmbătă dimineaţă, în mai multe locuri din Iaşi, într-un dosar de evaziune fiscală şi trafic de influenţă, printre persoanele vizate fiind judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi, care este suspectat că a intervenit în favoarea unor persoane condamnate, în schimbul sumei de 200.000 de lei şi al unor bunuri, spuneau surse judiciare.
Astfel, judecătorul ar fi acceptat promisiunea sumei de 200.000 de lei şi a unor produse alimentare - curcan şi vin - pentru admiterea unei contestaţii în anulare faţă de doi condamnaţi definitiv la trei ani de închisoare pentru evaziune şi spălare de bani într-un dosar al DIICOT Iaşi, spuneau surse judiciare.