Judecătorii decid astăzi dacă Gigi Becali va fi eliberat condiționat
George Becali va afla marți dacă va fi eliberat condiționat din penitenciar, zi în care judecătorii Tribunalului Constanța vor judeca contestația procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de a admite cererea de eliberare a omului de afaceri.
Decizia magistraților Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a fost luată pe 6 martie, iar în situația în care ea nu ar fi fost contestată de procurorii anticorupție, George Becali ar fi putut pleca acasă de la Penitenciarul Poarta Albă.
Condamnat la închisoare în 2013, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis.
Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenție în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, la care s-au adăugat alte șase luni după condamnarea în dosarul "Valiza".
Sursa: agerpres.ro