Familia Mazăre vede în jur un complot uriaş, la care participă toată lumea
Familia lui Radu Mazăre continuă campania de victimizare a fostului edil, vorbind despre un complot uriaş de care n-ar fi străini nici foşti colegi din PSD. Potrivit acestui scenariu, Radu Mazăre este folosit pentru a fi oferit ca exemplu de mare corupt, iar autoritățile din România ar fi încălcat legile din dorinţa de a-l aduce în ţară în momentul oportun al campaniei.
”Radu Mazăre este prezentat ca un trofeu, toți vor să-și asume această extrădare în plină campanie electorală. Nu vreau să spun mai mult despre asta. (...)Eu nu știu dacă la această extrădare s-a respectat legea și de către partea română. Acesta este un lucru pe care îl vor cerceta avocații din România. În Madagascar știm sigur că nu s-au respectat, dar să vedem dacă în România s-a respectat legea, tratatele internaționale și normele europene”, a declarat Mihai Mazăre, la Antena 3.
Acesta a afirmat că fratelui său i se pare ciudat şi faptul că este păzit draconic. "Şi-a exprimat o totală nedumerire ce se întâmplă în România pentru că peste tot este înconjurat de oameni înarmați.În toate locațiile unde a ajuns la aeroport, la ICCJ, la penitenciar el era înconjurat de trupe speciale dotați cu arme. El nu înțelege dacă el este un pericol pentru alții sau el este în pericol. Omul nu înțelege dacă este terorist, traficant sau ce este.”, a mai spus Mihai Mazăre.
Într-o altă intervenţie, la România TV, fiul fostului edil al Constanţei a afirmat că partenera tatălui său îi va trimite premierului malgaş un memoriu în care va povesti ce i s-a întâmplat lui Radu Mazăre în "această perioadă".