Judecător din Cluj Napoca, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată față de Gabriel Adrian Năsui, la data faptelor judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În același dosar a fost trimis în judecată și Cristian Ioan Babol, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anului 2008, Gabriel Adrian Năsui, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca, a acceptat și primit cu titlu de mită de la Cristian Ioan Baboş foloase necuvenite în valoare totală de 3.740 euro.
Aceste foloase au fost primite de magistrat pentru a emite o sentință favorabilă într-o cauză civilă în care Cristian Ioan Baboş avea calitatea de reclamant.
În perioada 30 mai – 03 iunie 2013, pentru a induce în eroare organele de anchetă, cei doi inculpați au întocmit în fals, în dublu exemplar, un înscris sub semnătură privată, antedatat 19 decembrie 2008, în care se făcea, în mod nereal, dovada că magistratul „a achitat” suma de 3.740 euro lui Cristian Ioan Baboş.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 3.740 euro depusă de Gabriel Adrian Năsui, la o unitate bancară şi indisponibilizarea acesteia la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a instanţei de judecată.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Târgu Mureş, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.