MENIU

Judecător CSM după mesajul SUA: Tonul dur arată că niciun semnal intern și extern nu a fost ascultat

Judecătorul CSM Bogdan Mateescu este de părere că tonul dur al SUA, în discursul referitor la Legile justiţiei, arată că decidenţii nu au luat în seamă niciun semnal intern sau extern, magistratul precizând că legile justiţiei ar trebui retrase.

"Partenerii externi subliniază ceea am spus şi noi, înăuntrul ţării. Peste 4000 de magistraţi, adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, CSM-ul în două rânduri, marea parte a societăţii civile, toţi au atras atenţia clar şi răspicat asupra caracterului dăunător al propunerilor legislative şi au solicitat retragerea lor. Acest ton dur, nemaiîntâlnit în raporturile actuale dintre parteneri statali subliniază că problematica este foarte gravă şi că decidenţii nu au luat în considerare niciun alt semnal intern sau extern, deşi toată lumea civilizată şi-a manifestat repetat îngrijorarea. Partenerii externi văd dincolo de acţiuni de fake news, de manipulare, de denigrare a oricui are altă părere, de poveşti legate de state paralele formate şi din organe judiciare sau de aşa zise schimbări ale voturilor peste noapte în CSM ori de nevoi de a păstra aşa zise privilegii, toate situate departe de terenul realităţii. Legile trebuie retrase, procesul legislativ reconstruit de la zero pe fundaţii solide, autismul şi aroganţa instituţională trebuie înlocuite cu respectul şi cooperarea reală", a declarat Bogdan Mateescu, judecător CSM, pentru Mediafax.

Precizările au fost făcute după ce Statele Unite au anunţat că îşi exprimă "preocuparea" în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială, avertizând că măsurile riscă să afecteze acţiunile de combatere a corupţiei şi independenţa justiţiei din România.

"Statele Unite observă cu preocupare că Parlamentul României analizează proiecte de lege care ar putea submina acţiunile de combatere a corupţiei şi ar putea slăbi independenţa justiţiei în România. Aceste legi, propuse iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele înregistrate de România în ultimii ani pentru construirea unor instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţe politice", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat american.

"Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi afectează combaterea corupţiei", precizează Departamentul de Stat.

Mai multe articole despre:
CSM legile judtiției