MENIU

Judecătoarea din "Dosarul Transferurilor", implicată într-un GRAV accident rutier

Judecătoarea din "Dosarul Transferurilor", implicată într-un GRAV accident rutier

Fosta judecătoare Geanina Terceanu a fost implicată, luni, într-un grav accident rutier petrecut în judeţul Bacău. Aceasta a fost transportată de urgenţă la spital, unde a fost supusă unei ample intervenţii chirurgicale. 

Geanina Terceanu a fost implicată, luni, într-un accident petrecut în localitatea Dumbrava, judeţul Bacău.

Într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, avocatul George Moloman a declarat că, în momentul petrecerii accidentului, aceasta se îndrepta către Suceava, pentru a vizita nişte prieteni, cu ocazia minivacanţei de 1 Mai.

Autoturismul condus de fosta judecătoare a fost lovit frontal de o maşină al cărei şofer ar fi încercat să întoarcă pe linie continuă. Atât judecătoarea, cât şi pasagerul aflat în maşina acesteia au suferit răni grave şi au fost transportaţi la spital, unde au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale.

"Geanina Terceanu a suferit o ruptură de stern şi o hemoragie internă. În momentul de faţă, viaţa celor doi se află în afara oricărui pericol", a spus George Moloman.

Geanina Terceanu a fost condamnată în primă instanţă la 5 ani şi jumătate de închisoare pentru că ar fi luat mită de la fraţii Becali pentru a-i achita în "Dosarul Transferurilor".

Mai multe articole despre:
geanina Terceanu Geanina Terceanu accident