Joe Biden, mesaj clar pentru Putin în cadrul discursului despre Starea Uniunii: "Nu vom pleca!"
Preşedintele Joe Biden a început, joi, cu o întârziere de aproape jumătate de oră faţă de ora prevăzută, discursul despre Starea Uniunii, ultimul pe care îl-a rostit în actualul mandat, iar prima temă abordată a fost războiul din Ucraina şi apărarea democraţiei, înainte de a trece la subiecte interne, alese cu precădere pentru contrastul electoral cu Donald Trump, viitorul său rival la alegerile prezidenţiale din toamnă.
Discursul lui Joe Biden despre Starea Uniunii a fost construit pe o retorică agresivă, care a avut ca scop clar să-i convingă pe democraţii care erau îngrijoraţi şi aveau dubii că prezumtivul lor candidat este pregătit să se confrunte cu Donald Trump. Din acest punct de vedere, a fost un succes, scrie BBC. Preşedintele a tunat, a parat şi, uneori, şi-a exprimat indignarea cu forţă retorică şi aparent fără să se încurce.
"Aţi fost la înălţime", i-a spus un congresman democrat preşedintelui după încheierea discursului său. Pentru un preşedinte în vârstă de 81 de ani care se confruntă cu îndoieli despre vârsta şi energia sa, este exact ceea ce Casa Albă a vrut să transmită.
VÂRSTA
UPDATE - Joe Biden a vorbit puţin peste o oră şi şi-a încheiat discursul, aşa cum presa a scris deja, făcând aluzie la vârsta sa, în fapt, elefantul din cameră, după cum scrie BBC; pentru că este un motiv de nemulţumire pentru mulţi americani.
„Permiteţi-mi să închei cu acest lucru. Ştiu că poate nu arăt ca atare - dar sunt aici de ceva vreme. Şi când ajungi la vârsta mea - anumite lucruri devin mai clare ca niciodată”, a spus preşedintele, care are 81 de ani.
„Cred în voi, popor american”, a spus el. „Voi sunteţi motivul pentru care nu am fost niciodată mai optimist cu privire la viitorul nostru”, a spus Biden, îndemnându-i pe americani să „construiască împreună acel viitor”.
„Să ne amintim cine suntem”, a spus el. „Noi suntem Statele Unite ale Americii. Nu există nimic dincolo de capacitatea noastră, atunci când acţionăm împreună”, şi-a încheiat Biden discursul, părând să fi ascultat de sfatul pe care i l-a dat în weekend unul dintre actorii americani care au jucat un rol de preşedinte.
Discursul lui Joe Biden despre Starea Uniunii a fost construit pe o retorică agresivă, care a avut ca scop clar să-i convingă pe democraţii care erau îngrijoraţi şi aveau dubii că prezumtivul lor candidat este pregătit să se confrunte cu Donald Trump. Din acest punct de vedere, a fost un succes, scrie BBC. Preşedintele a tunat, a parat şi, uneori, şi-a exprimat indignarea cu forţă retorică şi aparent fără să se încurce.
"Aţi fost la înălţime", i-a spus un congresman democrat preşedintelui după încheierea discursului său. Pentru un preşedinte în vârstă de 81 de ani care se confruntă cu îndoieli despre vârsta şi energia sa, este exact ceea ce Casa Albă a vrut să transmită.
VÂRSTA
UPDATE - Joe Biden a vorbit puţin peste o oră şi şi-a încheiat discursul, aşa cum presa a scris deja, făcând aluzie la vârsta sa, în fapt, elefantul din cameră, după cum scrie BBC; pentru că este un motiv de nemulţumire pentru mulţi americani.
„Permiteţi-mi să închei cu acest lucru. Ştiu că poate nu arăt ca atare - dar sunt aici de ceva vreme. Şi când ajungi la vârsta mea - anumite lucruri devin mai clare ca niciodată”, a spus preşedintele, care are 81 de ani.
„Cred în voi, popor american”, a spus el. „Voi sunteţi motivul pentru care nu am fost niciodată mai optimist cu privire la viitorul nostru”, a spus Biden, îndemnându-i pe americani să „construiască împreună acel viitor”.
„Să ne amintim cine suntem”, a spus el. „Noi suntem Statele Unite ale Americii. Nu există nimic dincolo de capacitatea noastră, atunci când acţionăm împreună”, şi-a încheiat Biden discursul, părând să fi ascultat de sfatul pe care i l-a dat în weekend unul dintre actorii americani care au jucat un rol de preşedinte.
Republicanul din Florida Matt Gaetz s-a ridicat în picioare şi l-a aplaudat pe Joe Biden pentru prima dată în acest discurs, când a spus că Israelul are responsabilitatea de a proteja civilii nevinovaţi din Gaza. Niciun alt republican nu a părut să i se alăture.
Înalţi oficiali americani au declarat că portul temporar va ajuta la intrarea în Gaza a câtorva sute de camioane cu ajutoare suplimentare în fiecare zi. Este de aşteptat ca amenajarea portului să dureze câteva săptămâni. Transporturile iniţiale vor ajunge prin Cipru, unde vor avea loc inspecţii de securitate israeliene.
Potrivit ONU, aproximativ un sfert din populaţia Fâşiei Gaza se află în pragul foametei. SUA şi alte ţări, inclusiv Iordania şi Franţa, au paraşutat provizii în Gaza, dar organizaţiile umanitare spun că această metodă nu poate satisface cererile.
Biden a avut un ton aspru către liderii Israelului, spunându-le să nu reţină ajutorul umanitar pentru palestinieni în scopuri politice. "Liderilor din Israel le spun următorul lucru: Asistenţa umanitară nu poate fi o consideraţie secundară sau o monedă de schimb", a spus Biden. „Protejarea şi salvarea vieţilor nevinovate trebuie să fie o prioritate. În timp ce privim spre viitor, singura soluţie reală la această situaţie este o soluţie cu două state”, a punctat şeful Casei Albe.
El s-a confruntat cu o presiune tot mai mare din partea colegilor democraţi în legătură cu sprijinul său pentru răspunsul Israelului la atacurile Hamas din 7 octombrie.
„Am lucrat non-stop pentru a stabili o încetare imediată a focului care să dureze şase săptămâni”, a spus el, reiterând politica americană, dar folosind cuvântul „armistiţiu” de care administraţia sa se ferea cândva.
IMIGRAŢIE
UPDATE - În timpul discursului, preşedintele Joe Biden a ţinut în mână o insignă cu numele lui Laken Riley, o studentă de 22 de ani care a fost găsită moartă luna trecută când făcea jogging în apropierea unui lac din campusul Universităţii din Georgia. Poliţia spune că bărbatul care a ucis-o pe Riley a intrat ilegal în ţară.
Reprezentanta republicană radicală Marjorie Taylor-Greene a împărţit insigne cu numele lui Riley colegilor republicani înainte de discursul din această seară, i-a dat una şi lui Biden şi i-a cerut să abordeze problema acestei crime.
În timp ce Biden vorbea despre politicile sale privind frontierele, Greene l-a întrerupt pe preşedinte şi a părut să-l îndemne să menţioneze numele lui Laken Riley. Biden a răspuns ţinând în mână o insigna pe care Greene i-a dat-o. "Laken Riley a fost ucisă de un ilegal", a spus Biden, adăugând că inima sa este alături de părinţii care şi-au pierdut copiii, el însuşi trecând prin aceeaşi pierdere.
Statutul său migrant venezuelean fără acte al presupusului autor al crimei este invocat de mai mulţi lideri republicani la nivel statal şi naţional pentru a-şi susţine apelurile în favoarea unei securităţi mai stricte a frontierelor - deşi există puţine dovezi care să indice o legătură directă între imigraţie şi criminalitate, ceea ce a scos în evidenţă şi Joe Biden. El a spus că mii de oameni sunt ucişi de rezidenţi "legali" ai SUA.
Biden a revenit rapid la discursul său, promiţând să nu "demonizeze imigranţii" prin a spune că aceştia "otrăvesc ţara" - o altă lovitură la adresa lui Donald Trump.
TAXE MAI MARI PENTRU MILIARDARI
UPDATE - Preşedintele Joe Biden a propus impozitarea mai mare a celor mai bogaţi oameni din ţară, argumentând că banii ar putea fi folosiţi pentru a continua reducerea deficitului federal şi pentru a finanţa iniţiative federale.
Preşedintele i-a criticat pe republicani - spunând că politicile ultimei administraţii au adus profit celor mai bogaţi 1% dintre cetăţeni. El propune creşterea impozitelor pentru miliardari."Un cod fiscal corect este modul în care investim şi facem această ţară măreaţă. Sănătatea, educaţia, apărarea şi multe altele", a declarat Biden.
Biden spune că miliardarii sunt impozitaţi "mult mai puţin" decât majoritatea americanilor. "Niciun miliardar nu ar trebui să plătească o rată de impozitare federală mai mică decât un profesor, un muncitor în domeniul sanitar sau o asistentă medicală", a spus el în aplauzele mulţimii.
MEDICAMENTE ŞI AVORT
UPDATE - Preşedintele Joe Biden spune că va reduce costurile medicamentelor pe bază de reţetă pentru americani prin legislaţia pe care a propus-o şi semnat-o.
"Americanii plătesc mai mult pentru medicamentele pe bază de reţetă decât oriunde în lume", a declarat Biden. "Este greşit şi voi pune capăt acestui lucru. Cu o lege pe care am propus-o şi am semnat-o, şi pentru care niciunul dintre voi, prieteni republicani, nu a votat. În sfârşit, am învins Big Pharma", spune Biden.
De asemenea, el a glumit despre cât de scumpe sunt medicamentele pe bază de reţetă în America în comparaţie cu alte ţări, o promovare a planului său de a lăsa guvernul să negocieze preţurile medicamentelor. "Vrea vreunul dintre voi să se urce în Air Force One cu mine şi să zboare la Toronto, Berlin, Moscova? Adică, scuzaţi-mă - şi, ei bine, chiar şi Moscova, probabil". El a spus că medicamentele de acolo ar fi mult mai ieftine decât în Statele Unite.
Preşedintele Joe Biden spune, de asemenea, că decizia "Roe v. Wade avea dreptate" în ceea ce priveşte libertatea de reproducere şi a promis să readucă dreptul la avort "din nou în legea ţării". El îl atacă din nou pe fostul preşedinte Donald Trump, fără a-l numi, acuzându-l pentru decizia Curţii Supreme de a anula Roe vs. Wade. El a spus că probabilul său adversar din 2024 "se laudă cu asta". Cei care se laudă cu anularea protecţiei avortului "nu au nicio idee despre puterea femeilor", spune Biden, şi subliniază că această problemă a mobilizat alegătorii în timpul alegerilor de la mijlocul mandatului din 2022.
Avortul va fi o problemă importantă pe buletinul de vot şi în acest an, a punctat Biden.
ECONOMIA
UPDATE - Tonul lui Biden creşte în timp ce vorbeşte, democraţii din sală răspund cu aplauze entuziaste şi mulţi sunt în picioare. Discursul capătă accente intens electorale.
Biden îşi prezintă bilanţul, susţinând că economia este mai puternică acum decât atunci când a preluat funcţia în 2021. "Nu apare la ştiri, dar în mii de oraşe şi localităţi, poporul american scrie cea mai mare poveste de revenire, care nu a fost spusă niciodată", spune el. "Revenirea Americii construieşte un viitor al posibilităţilor americane, construieşte o economie de la mijloc în sus şi de jos în sus", spune Biden, respectând ceea ce scria în extrasele din discurs împărtăşite presei de Casa Albă.
Preşedintele Joe Biden a declarat în discursul său despre starea Uniunii că economia americană "este invidiată de toată lumea".
El a afirmat că economia a adăugat în timpul administraţiei sale "800.000 de noi locuri de muncă în industria prelucrătoare".
Ieşind din scenariul discursului, preşedintele i-a ironizat pe republicani pentru că se bucură şi îşi asumă meritele pentru investiţiile federale susţinute de Biden şi împotriva cărora au votat. "Dacă vreunul dintre voi nu vrea ca aceşti bani să ajungă în districtele sale, să mă anunţe", a spus el în hohotele de râs ale democraţilor.
DEMOCRAŢIA
UPDATE - În remarcile sale, preşedintele Biden le-a cerut, de asemenea, legislatorilor să "se unească" şi să apere democraţia americană.
"Respectaţi alegerile libere şi corecte. Restauraţi încrederea în instituţiile noastre", a spus el. "Şi să fie clar, violenţa politică nu are ce căuta în America". Continuând să se concentreze asupra democraţiei, Biden a evocat revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie. "Mulţi dintre voi aţi fost aici în cea mai întunecată dintre zile", spune el. "Cu toţii am văzut, cu ochii noştri, că aceşti insurgenţi nu erau patrioţi. Ei veniseră să oprească transferul paşnic de putere. Dar ei au eşuat. America a rezistat... şi democraţia a învins", spune el.
UCRAINA
UPDATE - Preşedintele a reiterat că Ucraina cere asistenţă militară şi arme pentru a lupta împotriva Rusiei, dar nu personal american. "Ei nu cer soldaţi americani. De fapt, nu există soldaţi americani în război în Ucraina. Şi sunt hotărât să rămână aşa", a spus Biden, într-o aluzie care s-a dorit a fi o replică la declaraţiile controversate ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a invocat recent posibilitatea trimiterii pe viitor a unor trupe occidentale în Ucraina..
„Mesajul meu pentru Putin este simplu: noi nu vom pleca, nu ne vom pleca, nu ne vom da la o parte. Istoria se uită la noi”, a spus Biden înainte de a începe un atac indirect asupra lui Donald Trump, evocând insurecţia din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului şi subliniind că democraţia americană a învins.
Democraţii s-au ridicat în picioare pentru a aplauda comentariul lui Biden despre Putin. Niciun republican, cu excepţia senatorului moderat de Utah Mitt Romney, nu a părut să li se alăture. Cu toate acestea, câţiva mai mulţi republicani s-au ridicat în picioare alături de democraţi atunci când Biden a spus că America trebuie să fie alături de Ucraina, scrie BBC.
Putin este în marş, dar Ucraina se poate apăra singură cu mai mult ajutor, a spus preşedintele, remarcă ce a primit din nou aplauze furtunoase.
NATO
UPDATE - La doar câteva momente după ce şi-a început discursul, preşedintele Biden l-a ironizat pe Donald Trump, fără a-i pomeni numele vreodată, criticându-l dur pentru comentariile recente în care a afirmat că ar spune Rusiei "să facă ce naiba vrea", dacă NATO nu contribuie mai mult la propria apărare.
"Fostul preşedinte chiar a spus asta, înclinându-se în faţa unui lider rus", a spus Biden. "Este periculos şi este inacceptabil", a punctat el.
Biden a făcut referire la Trump numindu-l "predecesorul meu, un fost preşedinte republican", dar niciodată rostindu-i numele.
El a promis, de asemenea, un angajament continuu faţă de NATO şi faţă de securitatea europeană, spunând că dacă SUA "se retrag" din Ucraina, Europa va fi în pericol.
"Nu vom pleca", a promis el în aplauzele puternice ale congresmenilor din sală.
MESAJ PENTRU PUTIN
UPDATE - Preşedintele Biden şi-a început discursul despre starea Uniunii cu o glumă: "Dacă aş fi deştept, aş pleca acasă acum".
„Am venit să trezesc Congresul!” a adăugat preşedintele Joe Biden, care şi-a început discursul intrând direct în subiectul Ucraina şi evocând momentul când Ronald Reagan i-a spus ultimului lider sovietic: „Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!”
El a evocat un moment istoric, Starea Uniunii care a avut loc în ianuarie 1941, când Roosevelt s-a adresat naţiunii cu aproape un an înainte de atacul de la Pearl Harbor.
"Libertatea şi democraţia sunt atacate, atât acasă, cât şi peste hotare", a spus Biden făcând paralela cu prezentul.
El a spus că scopul discursului despre starea Uniunii este de a "trezi Congresul şi de a alerta poporul american" că democraţia este în joc.
"Dacă cineva din această sală crede că Putin se va opri la Ucraina, vă asigur că nu o va face", a avertizat el.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
În sala unde are loc discursul şi-a făcut mai întâi apariţia Jill Biden, prima-doamnă, care a fost primită cu aplauze.
Apoi au venit câţiva membri proeminenţi ai administraţiei, între care secretarul de stat Antony Blinken şi şeful Pentagonului, Lloyd Austin.
În cele din urmă, cu o întârziere cam de un sfert de oră faţă de program, în sală a intrat Joe Biden, care a fost aplaudat şi ovaţionat. În drum spre prezidiu, s-a oprit, a salutat şi a dat mâna, având scurte schimburi de cuvinte, cu diverşi politicieni şi invitaţi, cu unii făcând selfie-uri. Înainte de a spune „Bună seara!” de la tribună, preşedintele a fost din nou îndelung ovaţionat şi aplaudat.
Când a plecat spre Congres, la ieşirea de la Casa Albă, preşedintele Biden a fost întrebat de un reporter cum se simte. "Mă simt bine", a răspuns el rapid, ridicându-şi pumnul în aer, relatează BBC.
O clipă mai târziu, el a aruncat o privire înapoi la mulţimea de reporteri adunaţi pe treptele Casei Albe. "Nu săriţi! Am nevoie de voi", a glumit el. "Ne vedem cu toţii mai târziu", le-a spus preşedintele.
Câteva sute de protestatari au încercat să blocheze deplasarea lui Biden de la Casa Albă la Congres. Aproximativ 200 de protestatari, care susţin cauza Fâşiei Gaza, au venit pe Pennsylvania Avenue. Protestatarii aveau un steag palestinian uriaş şi ţineau un banner pe care scria: "Moştenirea lui Biden este genocidul".
Purtând cămăşi negre, mulţi dintre ei scandau pentru "încetarea focului" şi strigau sloganuri care îi vizează pe membrii Congresului. În zonă se aflau poliţişti îmbrăcaţi în echipament antirevoltă.
Coloana de maşini a preşedintelui Biden a fost însă redirecţionată pentru a evita protestatarii şi prezenţa numeroasă a poliţiei.
CINE ESTE „PREŞEDINTELE DE REZERVĂ” PE DURATA DISCURSULUI
Secretarul educaţiei, Miguel Cardona, este desemnat în acest an „preşedinte de rezervă”.
În fiecare an, cel puţin un membru al cabinetului preşedintelui este selectat pentru a rămâne absent de la discurs, în caz de urgenţă. „Supravieţuitorul desemnat”, cum i se spune, merge într-o locaţie îndepărtată, sigură şi nedezvăluită din afara Washingtonului, în timp ce toţi ceilalţi se adună pentru a asculta discursul preşedintelui în Capitoliu.
Supravieţuitorul desemnat trebuie să fie eligibil pentru a fi preşedinte, iar dacă un succesor de rang superior supravieţuieşte unui potenţial incident, acea persoană ar deveni preşedinte înaintea supravieţuitorului desemnat.
Potrivit Centrului Naţional pentru Constituţie, tradiţia unui „preşedinte de rezervă” desemnat în timpul discursului despre Starea Uniunii a început în anii 1950, ca urmare a temerilor legate de un atac nuclear în timpul Războiului Rece. Însă guvernul federal nu a numit public supravieţuitorul desemnat până în 1981, când secretarul pentru educaţie al preşedintelui Ronald Reagan, Terrel Bell, şi-a asumat această desemnare în timpul discursului rostit în faţa sesiunii plenare a Congresului.