Jocuri de putere, cu Oreste Teodorescu: SUA mediază conflictul diplomatic dintre Turcia și Grecia
Se acutizează conflictele între două state membre NATO. Mâine, șefii diplomației americane și elene se vor întâlni la Viena pentru a discuta tensiunile crescânde din Estul Mediteranei, provocate de apariția vasului turcesc Oruç Reis, flancat de cinci nave de război care au pătruns in zona maritimă a Greciei, dar revendicată de regimul lui Erdogan.
Premierul Kyriakos Mitsotakis dorește convocarea unui summit de urgență de către Uniunea Europeană cu privire la intrarea Turciei cu nave de război în apele teritoriale grecești, acuzând regimul Erdogan că ''amenință pacea'' în Mediterana orientală.
Războiul comercial dintre SUA și China a intrat într-o nouă fază. Pentagonul intenţionează să elibereze o porţiune semnificativă din frecvenţele radio militare din Statele Unite pentru a fi folosite în servicii de internet de mare viteză, ca o măsură de blocare a expansiunii tehnologiei Huawei în dezvoltarea rețelei 5 G din zona alianței nord-atlantice.
Beijingul este extrem de iritat de anunțul Taiwanului ca își va mari cu peste zece procente bugetul militar. Comuniștii chinezi nu văd deloc cu ochi buni cheltuirea a 15,42 de miliarde de dolari de către guvernul de la Taipei in investiții militare, pe fondul declarațiilor proaspăt alesei președinte Tsai Ing-wen, care a câștigat zdrobitor alegerile anunțând ca prioritatea mandatului său este sa țină China comunistă departe de Taiwan.
Lucrurile devin extrem de complicate și în inima Americii de Sud. Miza este legată de un uriaș complex industrial militar chinez amplasat în Patagonia care are 16 etaje, o înălţime de 35 de metri şi care urmează, aşa cum declară partea chineză, să servească la explorarea spaţiilor cosmice aflate la depărtări uriaşe, însă există o profundă îngrijorare că Beijingul va deține pe teritoriile Argentinei o logistică impresionantă de spionaj împotriva SUA și a aliaților ei. Și, in sfârșit, vom discuta și despre anunțul triumfalist al lui Vladimir Puțin cu privire la ceea ce teoretic ar trebui să fie cea mai importantă descoperire medicală pentru omenire, descoperirea vaccinului anti CoVID-19.
Vă aștept alături de Cristian Diaconescu, Dan Dungaciu și Alexandru Grumaz.