Jocuri de putere, cu Oreste Teodorescu: Poate relansa România motoarele economice?
Pentru această seară îmi propun să acoperim câteva teme majore!
Foarte importantă mi se pare evoluția relațiilor dintre UE și regimul autocratic al premierului Ungariei, Victor Orban, care are un amplu program de destabilizare a României. Vom prezenta "Planul Kós Károly", proiectul prin care Budapesta își asuma explicit prezența socială, culturală și economică în Transilvania...
Federația Rusă va sărbători 75 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial și vedem cum administrația Putin a amânat parada cu 15.000 de militari, depistați pozitiv cu Covid 19, în ciuda nenumăratelor Comunicate oficiale că situația este sub control.
Vom încerca să aflăm care sunt proiectele de relocare a liniilor de producție din China în țările din Estul Europei... și dacă România va putea profita, relansând câteva motoare economice importante.
După scandalul “Sparanghelul”, ne pregătim de o nouă Operațiune discutabilă?
Peste 15.000 de români ar urma să plece în Austria cu trenuri speciale, pentru a avea grijă de bătrâni, lucru recunoscut într-un final de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care iniţial afirmase că nu a aflat despre o astfel de solicitare.
Ne așteaptă o săptămână extrem de complicată, iar pentru a ne descurca eficient avem nevoie de cât mai multe informații și analize despre ce se întâmplă în jurul nostru! La "Jocuri de putere" suntem privilegiați de expertiza colaboratorilor noștri: Dan Dungaciu, Costin Georgescu, Grigore Cartianu și Rareș Bogdan.